ASU Politehnica vrea să treacă peste ”episodul Șiria” cu o victorie în...

ASU Politehnica vrea să treacă peste ”episodul Șiria” cu o victorie în fața lui Pandurii. Semnal de solidaritate și din Liga I

0
DISTRIBUIȚI

”Băieții în ghete” revin pe teren propriu după derby-ul ”negru” de marți. ASU Politehnica speră să-și răsplătească mâine susținătorii cu o victorie în fața celor de la Pandurii Tg. Jiu, grupare implicată în lupta pentru evitarea retrogradării. Chiar dacă Deian Sorescu va pleca sigur la vară, ”principalul” Antonio Foale nu vede o problemă în a miza pe mijlocaș până la finele înțelegerii.

”E cel mai important, ce a fost a fost. Adversarul nostru e unul greu, cu jucători tineri, care vor să se remarce. Pentru acest fapt noi am reușit în ultimele zile să-i montăm pe băieți și să fim pregătiți total pentru jocul de mâine. Fiind în deplasare le e mai ușor lor, ei joacă. Noi trebuie să pregătim bine meciul, nu putem risca, trebuie să ne facem treaba cum trebuie și să obținem cele trei puncte”, a declarat Antonio Foale.

Timișorenii nu vor putea miza pe Predescu, în continuare accidentat, dar nici pe Radu Motreanu, fundaș care conform prosport.ro e pe lista FCSB-ului, dar care va lipsi de pe teren mâine deoarece e suspendat pentru cumul de cartonașe galbene. ”Motreanu e jucătorul ACS-ului, până la finalul sezonului e jucătorul nostru. Atât știu. Acum are cumul de cartonașe”, a precizat Foale. Tehnicianul îl va folosi pe Deian Sorescu până la finele contractului deși mijlocașul s-a înțeles deja cu Dinamo. ”Dacă se pregătește bine și poate ajuta echipa. De ce nu? … Asta vorbește despre valoarea lotului, despre echipa noastră, legat de principiile pe care le-am clădit. Cu timișoreni dacă se poate, cu sufletul pentru echipă. Nu mă aștept să fie huiduit pentru că a fost trup și suflet lângă echipă. Suporterii noștri sunt printre puținii adevărați. Noi ne mândrim când dăm un jucător la nivel superior”, a adăugat tehnicianul.

”Va fi un meci greu, Pandurii Tg.


Jiu se află la subsolul clasamentului, are mare nevoie de puncte și vor fi foarte motivați. Sperăm să câștigăm, cu ajutorul publicului. Trebuie să trecem peste, a fost urât tot ce s-a întâmplat la Arad. Dar mergem mai departe, nu avem ce să facem… Până la urmă fotbalul e pentru suporteri”, a spus și Dănuț Bilia.

”Mâine avem un meci foarte greu cu Pandurii, echipă în foame de puncte, cu cât trec etapele cu atât mai mult vor să le obțină. Noi sperăm să câștigăm și să ne situăm cât mai sus în clasament. A fost o situație dificilă la Arad, până în minutul 60 ne-am făcut treaba, cred că puteam să câștigăm. A fost un gest de solidaritate pe care ni-l asumăm și trebuia făcut. Nu se poate ca în 2018 suporterii să fie tratați așa”, a explicat Ionuț Plămadă. Atacantul se află în această perioadă în discuții cu clubul pentru prelungirea contractului.

Foto: Băieții Veseli Iași / Facebook

”Băieții veseli”, solidari cu timișorenii

Gestul suporterilor rivali din vestul țării a avut ecou și în Liga I. Ieri, la meciul Poli Iași – Astra (0-3), galeria gazdelor a refuzat să intre în peluză și a lăsat câteva mesaje pe gard. „Zi de zi vedem dovezi ale unui sistem opresiv / Ne-am săturat de același comportament abuziv!”, a fost unul dintre acestea.

Partida ASU Politehnica – Pandurii Tg. Jiu se dispută mâine, de la ora 17.00, în etapa a 32-a a Ligii a II-a. Gorjenii sunt pe locul 18, retrogradabil, cu doar 30 de puncte, timișorenii sunt în continuare pe 7 cu 47, dar ar putea pierde trei, ca penalizare pentru părăsirea terenului la Șiria.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.