Scriitorul Daniel Vighi o amenință, pe Facebook, pe Simona Neumann: “Să se...

Scriitorul Daniel Vighi o amenință, pe Facebook, pe Simona Neumann: “Să se aștepte la război total până în 2021” UPDATE Reacția directorului ATCCE 2021

2
DISTRIBUIȚI

Un nou scandal a izbucnit, aseară, pe tema oamenilor de cultură care fac sau nu parte din Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021, al cărei director executiv este Simona Neumann.

Scriitorul Daniel Vighi, unul dintre oamenii de cultură semnatari ai memoriului “Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021, în pericol”, a postat pe contul său de Facebook un mesaj prin care anunța că “a auzit” că Simona Neumann nu va primi mai mulți intelectuali.

“Am vorbit personal cu o serie de oameni de cultură timișoreni importanți pe care i-am convins să se înscrie în Asociația Capitală Culturală . Am auzit că Simona ar fi spus că nu-i va primi. Dacă este adevărat, să se aștepte și ea și familia Cristescu la război total până în 2021”, a scris Daniel Vighi, pe rețeaua de socializare.

Imediat, Simona Neumann i-a răspuns, pe aceeași rețea de socializare, precizând că “vă rog să nu mai răspândiți zvonuri din „auzite”. Noi am primit și vom primi toate cererile de adeziune. Nu Simona Neumann votează sau decide cine intră sau nu în Asociație. Acest lucru nu intră în atribuțiile unui Director Executiv. Cred că se ajunge încet la o limită ridicolă de „zvonistică”. Poate ne împărtășiți numele oamenilor de cultură cărora le-aș fi spus eu că „nu îi voi primi în Asociație” și când anume s-a întâmplat lucrul acesta. Ca să aflăm adevărul, până la urmă. Mulțumesc”.

În această dimineață, Daniel Vighi a făcut o nouă postare pe contul său de Facebook, enumerând numele oamenilor de cultură pe care i-a convins să intre în asociație.

“Oamenii pe care i-am convins să vină alături de noi în Asociație: Viorel Marineasa, Bata Marianov, Marius Giura, Daniela Ratiu, Camil Mihăiescu, Vasile Popovici, Marcel Tolcea. Mă bucur că Sorina Jecza (cu Fundația Triade) s-a lăsat convinsă să revină după ce a fost dată afară pe motivul cusut cu ață albă că n-ar fi plătit cotizația (după ce a cheltuit sume importante cu deplasări în străinătate pe bani proprii pentru interesul Asociației). Vă rog să anunțați tot timpul când trebuie plătită cotizația să nu ne trezim dați afară! Apropo: ce se întâmplă dragă Simona cu extraordinarul nostru Ovidiu Șandor, ne-a spus că a încercat să propună idei și proiecte și că nu au fost luate în seamă. De asemenea, a dorit să susțină financiar Asociația și nu i s-a permis. Vă rog să spuneți public dacă este așa sau nu”, a afirmat Daniel Vighi.

Totodată, scriitorul timișorean a mai precizat că Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021 trebuie deschisă oamenilor de cultură și că nu acceptă că ea să fie “privatizată”.

“Vreau să spun public că sunt membru de la înființarea Asociației, că am participat la toate workshopurile importante, că am propus turismul cultural ca activitate, memoria și identitatea orașului, că am propus ca Turnul de apă să devină spațiu cultural.


De asemenea, fostele mele studente, Bufnițele de la cunoscuta noastră librărie, au participat și la sfatul meu în echipa pentru redactarea dosarului. Nu accept să privatizăm Asociația, trebuie deschisă oamenilor de cultură, am încercat pe toate planurile să-i conving să intre în Asociație unele nume importante (Viorel Marineasa, Bata Marianov, Marius Giura, Daniela Ratiu, Camil Mihăiescu, Vasile Popovici, Marcel Tolcea) și să nu o părăsească așa cum (de ce oare, dragă Simona?) mulți au plecat. Sunt bine intenționat și așa am fost tot timpul, nu doresc decât să reușim, dar fără chestii politice și interese mai ales financiare, ci mai ales culturale”, a scris Daniel Vighi.

UPDATE Simona Neumann îl contrazice pe Daniel Vighi, precizând că niciodată nu a fost respinsă aderarea unei persoane, plus că nu ea hotărăște cine intră în asociație, ci Adunarea Generală. “Noi suntem deschiși la orice dialog care ni se adresează personal. Am adresat mai multe invitații în grupuri de lucru tuturor. Asociația este deschisă, a fost deschisă și va rămâne deschisă tuturor celor care vor să i se alăture, este un proiect important al orașului. Nu aș dori să se transforme într-o bătălie pentru nimeni și niciun fel de interese. Eu nu am respins niciodată aderarea nimănui în asociație și mai mult, nu eu hotărâsc cine intră în asociație, ci Adunarea Generală votează membri care intră în asociație și nu se fac niciun fel de aranjamente, deci nu știu de unde sunt aceste presupoziții”, a declarat Simona Neumann, pentru PRESSALERT.ro.

De asemenea, directorul executiv al Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021 a negat că nu ar fi fost luate în seamă idei și proiecte propuse de Ovidiu Șandor. “Cu domnul Șandor am avut chiar vineri o discuție concretă pe proiectele pe care vom colabora, cred că nu este informat domnul Vighi. Dar domnul Șandor poate fi întrebat, avem o colaborare foarte bună cu domnia sa”, a explicat Simona Neumann. Totodată, directorul executiv al ATCCE a făcut apel la calm, considerând că tot ce se întâmplă acum este o “agitație inutilă”.

“Domnul Vighi este membru în asociație, iar oamenii de cultură citați de domnul Vighi și-au depus deja cererile de adeziune, nu le-a spus nimeni să nu le depună, nu le-a respins nimeni. Eu zic să ne păstrăm cu toții calmul, cred că este o agitație inutilă. Domnul Vighi a fost invitat și la focus grupul pe literatură acum două săptămâni. Nu am respins pe nimeni, nu interzic pe nimeni, nici nu doresc, asociația a fost și este deschisă. Acele persoane și organizații care nu mai sunt membre de anul trecut în asociație sunt pentru că nu și-au plătit cotizațiile de ani de zile și statutul prevede acest lucru, că cei care nu-și plătesc cotizațiile nu mai pot fi membri. Asta și pentru că se acumulează datorii la noi în contabilitate, iar Comisia de Cenzori ne-a atras atenția. Adunarea Generală a votat în aprilie 2017 ca acei membri care nu și-au îndeplinit obligațiile statutare să nu mai fie membri și au fost anunțați întotdeauna cu privire la datoriile pe care le au către noi, de echipa executivă. Avem copii după e-mail-urile trimise”, a conchis Simona Neumann.

2 COMENTARII

Lasă un răspuns la Dinu Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.