Hacker reținut de DIICOT, după ce a ”muls” contul bancar al unei...

Hacker reținut de DIICOT, după ce a ”muls” contul bancar al unei timișorence timp de doi ani. Ce sumă uriașă a furat

0
DISTRIBUIȚI

Poliţiştii din partea Serviciului de Combatere a Criminalităţii Informatice Timiş, împreună cu procurorii DIICOT, au reținut un bărbat cercetat pentru că, pe parcursul a doi ani, a furat banii din conturile unei femei din Timișoara, se arată într-un comunicat de presă dat publicității, astăzi, de DIICOT.

Suma de care a fost „văduvită” femeia de 45 de ani este una imensă.


După ce a reuşit să schimbe numărul de telefon şi adresa de e-mail înregistrate în sistemul unei bănci pe numele victimei, bărbatul a solicitat emiterea unui card bancar. Apoi, cu ajutorul acestuia, între anii 2015 şi 2017, a efectuate retrageri de bani din contul femeii în valoare totală de 184.722 de euro.

Oamenii legii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de alterare a integrităţii datelor informatice, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos şi acces ilegal la un sistem informatice. Ulterior, a fost pus în aplicare un mandat de aducere a făptaşului la sediul poliţiei, fiind dispus control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.