UVT Agroland a făcut primul transfer pentru sezonul 2018-19. Noua jucătoare a...

UVT Agroland a făcut primul transfer pentru sezonul 2018-19. Noua jucătoare a grupării timișorene e în circuitul echipei naționale

0
DISTRIBUIȚI
Foto: cev.lu

Agroland Timișoara a anunțat astăzi prima achiziție a verii. Roxana Iancu, de la colega de eșalon Medicina Tg. Mureș, a trecut sub comanda lui Bogdan Paul. ”Centrul” în vârstă de 24 de ani a fost căpitanul ardelencelor și face parte din echipa națională de volei feminin a României.

Roxana Iancu măsoară 1,86 metri și a evoluat doar la un singur club până acum. La Medicina Târgu Mureș, acolo unde l-a avut o perioadă antrenor chiar pe Bogdan Paul, dar și colege pe Mihaela Ozun, Andreea Petra și Daniela Lupescu, toate aflate acum la ”Agro”.


În ediția trecută de campionat Roxana Iancu a fost principala realizatoare a Medicinei, cu 137 de puncte, dintre care 25 ași și 33 blocaje. Pentru mureșeni ea a evoluat de asemenea în Cupa Balcanică și Cupa Challenge.

”Nu a fost o decizie tocmai ușoară, având în vedere că până acum am activat doar pentru Medicina Târgu Mureș. A fost destul de greu, dar am mari speranțe în ceea ce privește viitorul meu la Agroland. Contează foarte mult că am mai lucrat cu antrenorul Bogdan Paul, mă pot adapta foarte ușor, știu cerințele antrenorului, și el mă cunoaște pe mine… Știu destul de multe lucruri despre club, am discutat și cu fetele de aici. Este un proiect interesant, o echipă frumoasă. Le cunosc pe fete și cred că vom avea o colaborare foarte frumoasă. Sincer, sper să ajungem cât mai sus, atât în Cupa Challenge, cât și în campionat. Îmi place foarte mult Timișoara, consider că este un oraș care îți oferă foarte multe oportunități și sper să mă adaptez cât mai repede aici. Sunt foarte optimistă în ceea ce privește venirea mea în acest oraș”, a declarat Roxana Iancu.

”Agro” s-a despărțit în această vară de Diana Balintoni, care a revenit la CSM Lugoj, și muntenegreanca Andrea Lakovic, care era singura ”stranieră”.

UVT Agroland Timișoara s-a înscris și în Cupa Challenge în ediția 2018-19. Adversarii din această competiție vor fi aflați în urma tragerii la sorți din 28 iunie. Challenge Cup va debuta cu o fază eliminatorie (meciuri tur-retur, 6-15 noiembrie), în cazul în care la startul competiției se vor alinia mai mult de 32 de echipe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.