Nu mă înțelegeți greșit, negativismul, poate pentru unii exagerat, este o trăsătură inevitabilă și chiar necesară a presei.
Din punctul de vedere al unui primar sau al unui șef de guvern (ăla adevăratul, nu aia care-i de formă), faptul că presa scoate în evidență tot ce nu-i bine este o sursă nesfârșită de iritare, frustrare, sau chiar crize de nervi. Însă exact acesta este rolul presei, să pună lupa, reflectorul sau ce mai vreți voi pe lucrurile care nu merg bine, pentru a putea fi îndreptate.
Lucrurile bune trebuie să se facă observate cu de la sine putere, dacă ceva merge bine trebuie să simțim asta pe pielea noastră, să constatăm cu nasul nostru că putem să respirăm mai bine în oraș, să vedem pe ceasul nostru că mijloacele de transport în comun circulă impecabil, să știm din portofelul nostru, la sfârșitul lunii, că economia merge bine.
Iar când cei care ne conduc spun una, iar nasul, ceasul sau portofelul fiecăruia dintre noi spun alta, acela este momentul în care presa trebuie să intervină și să indice, ca un câine de vânătoare care stă fixat cu nasul spre pradă, unde este problema.
Și dacă tot vorbim de probleme, problema e că o bună parte din ceea ce se autointitulează „presă” în ziua de azi nu face nimic din cele menționate mai sus. Presa din România își taie singură craca de sub picioare de mulți ani și, la fel ca în cazul pădurii care nu se vede din cauza uscăturilor, ziariștii care își fac meseria ca la carte se pierd într-o mare de pseudo-jurnalism. Iar cei aflați, prin natura funcției, în vizorul jurnaliștilor – autoritățile publice, aleșii locali sau naționali – profită din plin de acest lucru și alimentează constant lipsa de încredere a oamenilor față de ceea ce a devenit presa. Unii dintre cei care se tem de investigații jurnalistice au devenit chiar patroni de presă, lucru care nu a făcut decât să amplifice sentimentul de neîncredere și să amplifice o atmosferă conflictuală pe principiul „cine nu e cu noi e împotriva noastră”. O presă sănătoasă înseamnă o țară sănătoasă, iar noi suntem cu un picior în groapă.
