Sorin Supuran renunţă în războiul cu STPT. Anunţul de ultimă oră al...

Sorin Supuran renunţă în războiul cu STPT. Anunţul de ultimă oră al fostului şef al transportului public din Timişoara UPDATE. Reacţia directorului Nicolae Bitea

1
DISTRIBUIȚI

Fostul director al STPT, demis după şapte săptămâni de la înscăunare, a anunţat, astăzi, că renunţă la orice legătură cu societatea de transport public din Timişoara.

„M-am angajat să schimb modul în care se face transport public în Timișoara, am încercat ca actul meu managerial să fie transparent aşa cum am promis din prima zi şi am arătat permanent neconformităţile găsite.

Atât cât am fost lăsat am făcut toate eforturile pentru a face din cetățenii Timișoarei parteneri reali în transformarea transportului public într-unul civilizat, demn de orașul nostru.

Nu am avut și NU VOI AVEA niciun «pact secret» cu nimeni, voi continua să vorbesc public despre toate problemele din STPT, și sunt foarte multe, pentru că am credința că timisorenii merită mai mult decât ce au avut până acum”, a scris Sorin Supuran, în această dimineaţă, pe Facebook.

Fostul director al STPT a publicat şi o adresă către STPT, prin care anunţă, astfel, că nu îşi dă acordul să mai fie desemnat administrator al STPT, nu doreşte să încheie contract de mandat, în calitate de administrator al STPT şi declară că renunţă şi la calitatea de administrator interimar al STPT.

De asemenea, Supuran a făcut public şi convocatorul pentru
Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor, astăzi, la ora 12.

Pe ordinea de zi sunt cinci puncte: numirea membrilor în CA al STPT, încheierea contractelor de mandat cu noii administratori
şi stabilirea remuneraţiei acestora, avizarea propunerilor CA de modificare a Statului de Funcţii şi a Regulamentului de Organizare şi Funcţionare, aprobarea Organigramei, a Statului de Funcţii şi a Regulamentului de Organizare şi Funcţionare, diverse.

La adunare participă acţionarii care sunt înscrişi în registrul
de evidenţă al acţionarilor.


Documentul este semnat de preşedintele CA al STPT, Ligius Buboi.

Anunţul făcut de Supuran vine şi în contextul în care, după demiterea sa din fruntea STPT, au existat voci potrivit cărora ar exista o înţelegere între el şi primarul Nicolae Robu care să îl oprească să facă dezvăluiri despre situaţia societăţii.

UPDATE. Nicolae Bitea, directorul general interimar al STPT, a declarat pentru Pressalert.ro că nu va fi organizată nicio ședință AGA astăzi, ci aceasta va avea loc în 17 septembrie, la ora 12:00, în Sala de Consiliu a Primăriei Timișoara.

De altfel, un anunț în acest sens a fost postat pe site-ul STPT, astăzi.

Nicolae Bitea nu a dorit să comenteze gestul lui Sorin Supuran.

1 COMENTARIU

  1. Taranoiul de la Biled si-a negociat postul de secretar de stat la transporturi cand o sa ajunga Pnl la guvernare negociatorul chitarist Orban la rugat pe Supuran sa isi vada de camioanele lui sa lase tramvaiele.

Dă-i un răspuns lui rică Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.