Oricât de mult am încerca să ne abținem, mai mulți dintre noi, poate nu așa de mulți câți credeau în ACS Poli acum șase ani, avem în gând această idee – Am avut dreptate! Vorba aia: „ți-am zis eu!”. Nu mă laud, nu mă bucur (așa de tare), e chiar trist. Dar în unele momente trebuie să fii cinic. E trist pentru oamenii sinceri care au avut încredere, a câta oară? Într-o „struțo-cămilă” condusă anapoda încă de la început. Îmi pare sincer rău pentru profesioniștii, fanii (puțini la număr) și jucătorii, de bună credință, timișoreni sau tineri care activează sau au activat aici de-a lungul acestor sezoane cu speranța că asta e „cea mai Poli” și că totul va fi bine.
Au fost păcăliți, de politicieni, pseudo-conducători și alți atârnători, care bineînțeles că au mereu scuze: legile, Guvernul, „greaua moștenire”, dușmanii, ș.a.m.d., ș.a.m.d., etc., etc.
Oare cum se simte Nicolae Robu legat de acest subiect? Cum va arăta următorul sondaj pe teme fotbalistice? La șase sezoane distanță cele două proiecte covărșitor private și mult mai sărace la început, Ripensia și ASU Poli, ultima cu sprijin UPT ce-i drept, se situează mai sus. Aici nu mai trebuie să conving pe nimeni. E suficient să priviți clasamentul Ligii a II-a. Da, da, nu au bani și nici loturi de primele locuri nici cele două, dar nici datorii de peste 3,5 milioane de euro. Lipsa cash-ului ar fi terminat deja clubul drag al primarului fără intervențiile prietenilor acestuia. Întâmplător, din diferite cercuri cu interes business în oraș. Chiar nu sunt un „hater”, dar și mai deprimant a fost că am mers în toți acești ani la un stadion tot mai pustiu și părăginit, într-o atmosferă debusolantă care numai cu marea performanță nu a rezonat.
Toată povestea echipei strămutate de la Recaș ar trebui să fie motiv de mâhnire pentru un singur om, care nu vorbește însă despre ultimele ei „realizări”. Din păcate suferă foarte mulți de pe urma lui, să nu spun un oraș întreg, că sună prea dramatic. Iar situația ACS-ului e doar un mic capitol negativ din istoria sportului timișorean.
