Accidente pe bandă rulantă, în judeţul Arad. Intervenţii contra cronometru ale pompierilor....

Accidente pe bandă rulantă, în judeţul Arad. Intervenţii contra cronometru ale pompierilor. DN 7, blocat pe sensul Arad-Deva FOTO

0
DISTRIBUIȚI
<


p>

Accident rutier grav, astăzi, pe DN 7, la ieşirea din localitatea Conop, spre Bârzava, în judeţul Arad. Două camioane încărcate cu piatră s-au ciocnit violent, iar o persoană a rămas încarcerată în cabină.

La faţa locului, pompierii au intervenit cu o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD. ISU Arad anunţă că DN 7 este blocat pe sensul de mers Arad-Deva. 

Tot pe DN 7, înainte de satul Toc din comuna Săvârşin, un bărbat a fost rănit foarte grav în urma unei coliziuni dintre două tiruri. Un tir era plin cu nisip, al doilea transporta un utilaj. Persoana rănită a rămas încarcerată.

Pompierii au intervenit cu o autospecială pentru descarcerare de la G.I. Bârzava, o ambulanţă SMURD de la Detaşamentul Arad, o autospecială de stingere cu apă şi spumă de la G.I Birchiş şi o ambulanţă SAJ din Săvârşin. DN 7 a fost blocat pe ambele sensuri.

Un al treilea accident a avut loc, astăzi, tot în judeţul Arad, la Pleşcuţa, unde un bărbat a fost lovit de tren. În stare gravă, bărbatul a fost transportat cu elicopterul SMURD la Timişoara.

Foto: ISU Arad

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.