Primarul Robu vrea să discute cu mitropolitul pe tema slujbelor care se...

Primarul Robu vrea să discute cu mitropolitul pe tema slujbelor care se aud prea tare în boxe: “La musulmani e regula asta, la noi nu e așa”

1
DISTRIBUIȚI

Nicolae Robu susține că a primit sesizări de la mai mulți timișoreni cu privire la faptul că slujbele din biserici se aud prea tare în boxele montate în exteriorul lăcașelor de cult. Primarul Timișoarei a precizat că nu i se pare în regulă că se întâmplă acest lucru, motiv pentru care și-a propus să discute cu mitropolitul Banatului, astfel încât sonorul să fie dat mai încet.

“Nu este în regulă. Este un subiect delicat. Nu este firesc lucrul acesta. A apărut o inițiativă, nu știu a cui, de a se transmite în spațiul public slujbele. Slujbele, după părerea mea, trebuie să se desfășoare în cadrul intim al bisericii.


Sigur că la musulmani e altfel. Acolo asta e regula, când este ora de slujbă, se aude în jurul moscheii, la distanțe destul de mari. La noi nu e așa, în tradiția noastră creștină e altfel și cred că e bine cum am fost noi obișnuiți. Dacă s-ar auzi numai la cinci metri distanță, ar fi bine”, a precizat Nicolae Robu.

Primarul Timișoarei a mai afirmat că speră ca, în urma discuției cu mitropolitul Banatului, să se ajungă la o formulă “firească”.

“Am fost sesizat de mai mulți cetățeni că nu e în regulă să se transmită slujbele la volum atât de mare în afara spațiului bisericilor, catedralei, în speță, când vorbim de Piața Victoriei. O să am o discuție cu Înaltpreasfinția sa, care este un om excepțional din toate punctele de vedere și are toată aprecierea mea, și cred că se poate ajunge la o formulă care să fie cea firească”, a mai adăugat Nicolae Robu.

 

1 COMENTARIU

  1. N-ar putea Domnul Profesor Doctor Inginer ,Domnul Primar sa discute si cu conducerea CFR-ului ca sa nu mai fluiere locomotivele trenurilor care trec prin mijlocul orasului?Sau (dar asta este o problema minora) sa discute cu politia rutiera ca cei care circula cu motocicletele sa fie rugati sa nu mai accelereze la maxim intre orele 20-7 si in zilele de sarbatori legale ?

Lasă un răspuns la zett Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.