div class="_3_bl">
„Dealul liliecilor” rămâne principalul punct de interes al constructorului român care se ocupă de realizarea lotului 4 din autostrada Lugoj – Deva. Cele mai recente imagini surprinse de unul dintre membrii forum.peundemerg.ro arată că pe şantier se lucrează cu forţe numeroase.
Constructorii profită de vremea încă bună şi în noiembrie au înaintat cu şantierul, nivelul lucrărilor ajungând la 94%, cu 2% mai mult decât în octombrie. În ciuda eforturilor, nu se poate vorbi de o deschidere rapidă a circulaţiei aici; temperaturile vor scădea, iar asta va înfrâna continuarea şantierului.
Recent, directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara a declarat că loturile 3 si 4 din autostrada Lugoj-Deva vor fi gata cel mai repede vara viitoare. Chiar şi atunci, şoferii vor fi deviaţi pe şoseaua dintre localitățile Margina și Dobra, unde se va face accesul pe lotul 3.