Amenzi de 200.000 de lei pentru autoritățile care nu au întreținut corespunzător...

Amenzi de 200.000 de lei pentru autoritățile care nu au întreținut corespunzător drumurile

0
DISTRIBUIȚI

Polițiștii au aplicat, de la începutul anului și până pe 22 ianuarie, 72 de amenzi administratorilor de drumuri, în valoare totală de peste 200.000 de lei, cele mai multe nereguli identificate fiind lipsa întreținerii drumului public pe timp de iarnă, dar și neînlăturarea obstacolelor.

„De la începutul anului și până în data de 22 ianuarie, polițiștii au aplicat 72 de sancțiuni contravenționale administratorilor de drumuri, în valoare de peste 200.000 de lei. Cele mai multe dintre acestea (59) au fost date pentru neîndeplinirea obligației de întreținere a drumului public pe timp de iarnă. De asemenea, au mai fost sancționate și neluarea măsurilor de înlăturare a obstacolelor aflate pe partea carosabilă, precum și nesemnalizarea sau semnalizarea necorespunzătoare a drumului public”, informează Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR), printr-un comunicat de presă.

Măsurile menționate au fost luate de polițiștii rutieri din Capitală, de cei de la Autostrăzi, precum și de polițiștii din județele Sălaj, Satu-Mare, Argeș, Bihor, Cluj, Maramureș, Alba, Arad, Gorj, Mehedinți, Mureș, Vaslui, Dâmbovița, Caraș-Severin, Călărași, Giurgiu și Vrancea.


Cele mai multe amenzi au fost aplicate în Bihor (15), Dâmbovița (10) și Cluj (8).

„În cursul zilei de ieri (joi, n.r.), pentru neîndeplinirea obligației de întreținere a drumului public pe timp de iarnă, polițiștii au aplicat șapte sancțiuni contravenționale, în valoare de 22.620 de lei (două sancțiuni în județul Călărași și câte una în București și în județele Buzău, Ialomița, Gorj și Harghita). Reamintim faptul că, în conformitate cu prevederile legale, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a V-a de sancțiuni neîndeplinirea obligației de întreținere a drumului public pe timp de iarna, potrivit reglementărilor în vigoare”, mai arată IGPR.

Vă reamintim că, în decembrie, și primăriile din Timișoara și Lugoj au fost amendate cu câte 3.045 lei pentru neîndeplinirea obligației de întreținere a drumului public pe timp de iarnă.

Foto: Virgil Simonescu (arhivă)

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.