CCR: Protocoalele SRI – Parchet sunt neconstituționale

CCR: Protocoalele SRI – Parchet sunt neconstituționale

0
DISTRIBUIȚI

Curtea Constituţională a României (CCR) a admis, miercuri, sesizarea preşedintelui Camerei Deputaţilor referitoare la existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public, pe de o parte, şi Parlament, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, pe de altă parte, pe tema protocoalelor de colaborare cu SRI din 2009 şi 2016, au precizat surse din CCR. Decizia a fost luată cu șase voturi „pentru” și trei voturi „împotrivă” (Livia Stanciu, Daniel Morar și Ștefan Minea).

Sesizarea către CCR a fost înaintată la 8 octombrie și a fost semnată de vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache, după ce Liviu Dragnea şi-a delegat atribuţiile acestuia în ziua respectivă. Pronunţarea CCR în această cauză a fost deja amânată de mai multe ori.

Plenul CCR a luat în dezbatere, în 28 noiembrie, cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de-o parte, şi Parlamentul României, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, pe de altă parte, declanşat de semnarea a două protocoale între Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii, cerere formulată de preşedintele Camerei Deputaţilor.

Ulterior, Curtea Constituţională a anunţat că, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunţării la data de 13 decembrie 2018.

La data respectivă, din „imposibilitatea constituirii legale a completului de judecată”, CCR a amânat din nou pentru 19 decembrie.


Nici acest termen nu a fost respectat.

În 24 august, Darius Vâlcov, consilierul premierului Viorica Dăncilă, a publicat, pe pagina sa de Facebook un protocol încheiat între Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) şi Serviciul Român de Informaţii (SRI) în 7 decembrie 2016, reamintește News.ro.

A doua zi, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat, pe Facebook, că declanşează procedura legală pentru evaluarea activităţii manageriale desfăşurată de către procurorul general Augustin Lazăr. În replică, procurorul general afirma că tema protocoalelor „este falsă” şi că toate aspectele de interes privind tema protocoalelor au fost aduse la cunoştinţa Consiliului Superior al Magistraturii şi Ministerului de Justiţie.

Deputatul PSD Florin Iordache declara, în 25 septembrie, că protocoalele încheiate de Parchetul General cu SRI sunt inadmisibile, iar Parlamentul se gândeşte foarte clar să sesiseze CCR privind un conflict juridic de natură constituţională. „Prin semnarea acestor protocoale, procurorul general a venit să adauge la Codul de procedură penală şi a transformat SRI în organ de urmărire penală. Noi analizăm dacă nu este vorba despre un conflict constituţional şi dacă este necesar să sesizăm Curtea Constituţională”, afirma Florin Iordache.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.