Lucrările la autostrada Lugoj – Deva avansează. În ce proporție sunt finalizate...

Lucrările la autostrada Lugoj – Deva avansează. În ce proporție sunt finalizate șantierele VIDEO

0
DISTRIBUIȚI

Lucrările pe cele două loturi de autostradă aflate în lucru în zona de vest a țării continuă. Ministerul Transporturilor a anunţat că stadiul lucrărilor a ajuns la 94% pe lotul 3 din autostrada Lugoj – Deva, respectiv 95% pe lotul 4.

Reprezentanţii ministerului au învăţat de la entuziaştii care urmăresc dezvoltarea infrastructurii din România şi a decis să vizualizeze activitatea de pe şantiere cu ajutorul dronelor, filmând de sus toate loturilor aflate în lucru.

Revenind la cele două loturi din Lugoj – Deva, pe lotul 3 se estimează finalizarea lucrărilor în cel de-al doilea trimestru al acestui an.


Aici progresul a ajuns la 94%, se poate vedea că se lucrează la nodul de la Holdea şi la breteaua de acces spre autostradă, sunt vizibile mai multe ecoducte finalizate. Pe lotul 4 progresul a ajuns la 95%, iar finalizarea lucrărilor se estimează că va avea loc în cel de-al treilea trimestru din acest an. Din imagini se poate observa că aici asfaltul, dar şi parapetele şi marcajele rutiere au fost deja finalizate. Din păcate, problemele sunt la Dealul Liliecilor, aici sunt numeroşi muncitori şi utilaje care încearcă stabilizarea versantului şi realizarea efectivă a autostrăzii. Se poate observa că aici mai este destul de mult de lucrat, ceea ce explică terminarea acestui lot în cel de-al treilea trimestru şi nu mai devreme.

Imaginile prezentate de minister prezintă care este situaţia şi pe restul loturilor de autostradă aflate în lucru în ţară, iar cele din zona Banatului sunt, de departe, cele mai înaintate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.