Șanse minuscule pentru demanelizare

Șanse minuscule pentru demanelizare

0
DISTRIBUIȚI

Dincolo de certurile mai mult sau mai puțin idioate care se desfășoară între principalii actori ai scenei politice din țara noastră, ar trebui să existe un tărâm „virgin“, în care stupizeniile celor care ne conduc nu ar avea ce să caute. Este vorba de cultură. În special fiindcă nu ar trebui să uităm faptul că în 2021 Timișoara va deveni capitală culturală a Europei. Nu putem decât să sperăm ca proiectele enunțate de cei care se ocupă de această acțiune să se pună și-n practică. Măcar câteva.

La ora actuală, Timișoara nu are nici o sală de evenimente capabilă să găzduiască întâmplări de anvergură. Cluburile care se ocupă cu cântările live, puține la număr, o duc tot mai greu.


Decidenții culturali sprijină evenimente pe bază de pile, iar sponsorii se înghesuie să finanțeze concerte sau festivaluri adresate majorității. Carevasăzică, evenimentele pur culturale au de suferit. Tot mai mulți artiști se plâng că nu își primesc banii pentru prestațiile din cadrul unor acțiuni puse la cale de Primăria Timișoarei. Lucrurile stau la fel și în rândul celor care mai au curaj să organizeze festivaluri cu bani publici, mulți fiind amânați cu plata bănuților pe perioade tot mai lungi. Oamenii cu idei se dau deoparte, iar de câștigat au „descurcăreții“. Cei care, indiferent de culoarea politică, sunt întotdeauna prin preajma bănuțului public, cei care „toacă“ niște fonduri pe acțiuni dubioase, dar care sunt întotdeauna în poziție de drepți în fața celor care oferă aceste atenții. E o debandadă totală, dar acest fapt nu mai e o noutate pentru nimeni.

Ce rămâne de făcut? O întrebare care generează un răspuns cât se poate de franc: nimic. Până când oamenii puși în funcțiile care veghează la împrăștierea culturii în rândul maselor sunt la fel de incompetenți ca și acum, lucrurile nu au cum să se îmbunătățească. Până când politicul își vâră coada și-n cultură, șansele de demanelizare sunt minuscule. Cu alte cuvinte rămâne cum am stabilit. Manelizare. În cultură, la fel ca și-n întreaga scară de valori a societății românești.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.