Informatica Timişoara a început grupa de play-off cu un eşec la Călăraşi....

Informatica Timişoara a început grupa de play-off cu un eşec la Călăraşi. Tinerii bănăţeni nu s-au făcut de râs contra câştigătoarei Cupei

0
DISTRIBUIȚI

Meci destul de bun reuşit de tinerii componenţi ai Informaticii pe terenul Dunării Călăraşi, grupare clasată pe locul 4 în sezonul regulat. Gazdele, proaspete câştigătoare ale Cupei României s-au impus cu 3-1 în faţa deţinătorilor aceluiaşi trofeu, dar la categoria U19.

Informatica Timişoara a început faza a II-a a campionatului cu zero puncte şi face parte în noul format al play-off-ului dintr-o grupă cu Dunărea Călăraşi şi Imperial Wet Miercurea Ciuc.

Gazdele au deschis scorul în minutul 9 după o pasă a lui Movileanu în faţa porţii pentru Pinto, care a îndeplinit o simplă formalitate.


Galan a mărit avantajul înainte de pauză dintr-o lovitură liberă de pe linia de 9 metri.

La doar un minut şi jumătate după reluare jocului partea a doua, gazdele au punctat din nou, prin „nouarul” lor. în urma unui corner din partea dreapta. La următoarea fază la poarta gazdelor însă Informatica a reuşit să reducă din diferenţă prin Budai. La 3-1 ambele echipe au irosit ocazii foarte mari. Tot Budai a fost aproape în două rânduri să mai înscrie pentru bănăţeni. De partea cealaltă Pinto l-a luat la ţintă portarul timişorenilor.

„Info” a rămas la cota 0 şi va juca primul meci acasă din această fază luni, 8 aprilie, de la ora 18.00, cu cealaltă componentă a grupei, Imperial Wet Miercurea Ciuc, formaţie ce începe această fază cu 3 puncte. Dunărea, care a început play-off-ul cu un punct are acum 4. În noul format (inedit) al Ligii I la futsal câştigătoarele celor două grupe de play-off vor juca direct finala, în timp ce grupările clasate pe 2 vor lupta pentru bronz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.