Strada Mizeriei, Timișoara

Strada Mizeriei, Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

Există anumite lucruri, atunci când vorbim despre gospodărirea orașelor, cu care nu te joci. Circulația, asigurarea utilităților pentru populație, siguranța în cartiere și, desigur curățenia. Lipsa acesteia din urmă este și prima care sare în ochi. Iar la Timișoara asta e o bubă mare, și deși primarul Nicolae Robu a declarat război mizeriei, se pare că „soldații” săi au probleme de organizare, deci nici vorbă să meargă la luptă.

Adevărul este că orașul arată ca o casă părăsită. Cu toate că administrația noastră a anunțat că avem contract de salubrizare și că gunoaiele vor fi strânse, străzile curățate în cel mai scurt timp.


A trecut ceva de la momentul respectiv, însă în Timișoara este „business as usual” – straturi peste straturi peste straturi de murdărie. Marginile bordurilor sunt căptușite cu chiștoace și frunze de anul trecut, iarba de pe spațiile verzi se ițește cu greutate dintre sticle de plastic și hârtii. Trotuarele sunt ornate și ele cu chiștoace preistorice, gume scuipate sau scuipat, în stare pură. Încep să mă obișnuiesc cu peisajul, iar asta chiar e un semn rău. Am mai zărit câte un angajat la salubritate, dar mult după orele dimineții. Cam vă dați seama ce curățenie e asta…

Și locuitorii orașului ar trebui să fie mai responsabili, e drept. Multe din chestiile aruncate pe jos nu pică din cer, ci din mâna vreunui domn sau vreunei doamne care nu mai are răbdare până la următorul coș. Dar asta nu scuză situația (gravă) de acum: Timișoara este încă imperiul gunoaielor și pare că nu s-au inventat mături destul de bune pentru a scăpa orașul de murdărie.

Noi vorbim de evenimente culturale pentru 2021, vorbim de infrastructură, pentru turiștii de dinainte și după momentul Capitală Culturală Europeană, vorbim de rețeaua de cazare și masă, pentru valul de vizitatori pe care mizăm, însă, prin praful care plutește peste tot și toate, acestea se văd cam îndepărtate. Când aștepți oaspeți în casă, prima dată faci o curățenie de care și mama ar fi mândră, abia apoi pui masa și dai drumul la jazz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.