Primarul Timișoarei, un nou atac la adresa unui jurnalist PRESSALERT.ro: „Nu fiți...

Primarul Timișoarei, un nou atac la adresa unui jurnalist PRESSALERT.ro: „Nu fiți nesimțit. Suntem la o conferință de presă, opriți-vă, că eu stabilesc ce discutăm”. Cum și-a instigat audiența de pe Facebook împotriva ziaristului

4
DISTRIBUIȚI

 

Consilierul personal al primarului Robu, Cătălin Iapă, în timp ce-l filma pe jurnalistul Dragoș Boța, în timpul conferinței de presă transmisă live pe Facebook

Nicolae Robu a avut, astăzi, în cadrul conferinței de presă de la Primăria Timișoara, o nouă ieșire nervoasă la adresa jurnalistului PRESSALERT.ro, Dragoș Boța. Edilul s-a arătat nemulțumit de faptul că ziaristul a dorit să-i citească o afirmație pe care acesta a făcut-o în urmă cu câțiva ani referitoare la echipa de fotbal ACS Poli și Muzeul Revoluției. Nicolae Robu nu doar că nu l-a lăsat să citească declarația, ci a început să ridice tonul și să-i solicite să nu mai fie „nesimțit”.

Totul a început în momentul în care jurnalistul PRESSALERT.ro l-a întrebat cum comentează faptul că echipa sa de suflet, ACS Poli, a retrogradat în liga a treia.

„Doar nouă ni s-au luat toți banii pentru televizare, nicio echipă din fotbalul românesc nu a pățit așa ceva. Eu m-am zbătut pentru această echipă și au reacționat la zbaterea mea extrem de puțini oameni, unii din prietenie, din respect pentru mine au făcut-o. Ni s-au luat 720.000 de euro, toți banii pentru jumătate de campionat, exact când tu erai cu rezultate foarte bune. Atunci a început, de fapt, declinul”, a precizat Nicolae Robu.

Apoi, edilul a ținut să afirme că ACS Poli nu ar fi proiectul său de suflet, deși l-a susținut încă din primele luni după ce a ajuns primar. „Mă doare sufletul nu pentru mine, că nu a fost nimic personal aici, nu este vorba de niciun proiect personal al meu, niciodată nu a fost ceva personal. A fost încă o răspundere asumată de dragul acestui oraș. (…) Nu retrogradează echipa lui Robu, să nu uite toți haterii asta, ci este o echipă care are ca membri asociați Consiliul Local Timișoara, Consiliul Județean Timișoara, Universitatea Politehnica din Timișoara. Robu nu este membru în echipa decizională. Nu sunt eu ca persoană prezentă acolo, au fost inițiativele mele și nu mă dezic de ele. Au fost inițiative bune supuse la vot la insistența mea, cu rugămințile mele în consiliul local. Eu m-am zbătut pentru bani, dar atât tot”, a explicat Nicolae Robu.

În momentul în care jurnalistul PRESSALERT.ro i-a atras atenția că, în trecut, a declarat că ar fi mai important să se dea bani pentru echipa de fotbal ACS Poli, decât pentru Muzeul Revoluției, Nicolae Robu a avut o ieșire nervoasă și nu l-a lăsat pe ziarist să citească declarația.

„Eu am spus așa ceva? Auziți, nu vreau să mai folosesc cuvinte dure, dar meritați pentru asemenea minciună ordinară. Sunteți incalificabil, altă întrebare, ca să mergem cu zâmbetul pe buze. Sunteți incalificabil dacă spuneți că aș fi spus eu vreodată așa ceva. Poate ați spus dvs că aș fi spus și acum citați ceva ce nicidecum nu am spus eu vreodată. Eu sunt cel care s-a zbătut și pentru Muzeul Revoluției, vreți documente? Le găsiți oricând dacă sunteți jurnaliști adevărați și veți vedea cine s-a zbătut pentru Muzeul Revoluției. Eu și cu Ben Oni Ardelean ne-am zbătut pentru Muzeul Revoluției. Haideți să trecem la discuții serioase, pentru că asta chiar nu accept, chiar o asemenea bazaconie. O asemenea bazaconie nu o puteți lămuri. Asta ați scris dvs, refuz să discut cu dvs o asemenea… M-ați calomniat ani de zile și eu, în mărinimia mea, am trecut peste asta. Numai bazaconii ați scris. Vă rog să nu-mi perturbați conferința de presă, că îi sfidați pe cei ce ne urmăresc și sunt mii, nu ca pe televiziunea dvs, unde aveți cinci, câteodată și mai puțini de urmăritori, aici se uită mii.


Vă rog frumos nu fiți nesimțit, suntem la o conferință de presă, opriți-vă, că eu stabilesc ce discutăm, opriți-vă„, a afirmat Nicolae Robu.

Jurnalistul PRESSALERT.ro l-a întrebat pe primar cum își permite să-l facă nesimțit, moment în care Nicolae Robu i-a replicat că „vă cer să nu fiți. Mă lăsați să-mi duc conferința de presă mai departe? Oameni buni, uitați ce face acest individ care se pretinde jurnalist. Nici nu-i spun numele. Vreți să încetați ca să-mi continui conferința de presă? Întoarceți înspre el să-l vadă lumea (n.r. moment în care Cătălin Iapă, consilierul personal al primarului, a luat telefonul din fața edilului pentru a-l muta spre jurnalistul Dragoș Boța). Îl vedeți? E suficient, l-a văzut destulă lume. E posibil așa ceva? O minimă educație ar trebui să vă determine să vă opriți și să mă lăsați să-mi desfășor conferința de presă”.

În discuție a intervenit jurnalistul Daniel Dancea, de la Adevărul,  care l-a întrebat pe edil dacă i se pare normal să-și „asmută” fanii împotriva lui Dragoș Boța, Nicolae Robu afirmând că „nu-mi asmut pe nimeni, nu mă ocup cu așa ceva. Vreau să vadă cine îi împiedică să urmărească o conferință de presă, că trebuie să ne asumăm faptele noastre”. Preț de peste zece minute, primarul și-a continuat discursul referitor la anumite proiecte ale municipalității, uitându-se spre telefon, și nu spre jurnaliști, conferința de presă fiind transmisă live pe pagina sa de Facebook.

La finalul conferinței, jurnalista Roxana Deaconescu, de la un tion.ro,  l-a întrebat pe Nicolae Robu dacă i se pare normal să spună că un jurnalist a întrerupt o conferință de presă transmisă pe Facebook, atrăgându-i atenția că nu este o audiență cu cetățenii pe rețeaua de socializare.

„Mi se pare normal să văd de la fiecare dintre dvs respect și pentru mine, și între dvs și respect și pentru miile de urmăritori de pe Facebook, pentru că trăim într-o epocă a tehnologiei și ar fi păcat să nu asiste, în ideea de transparență, la ceea ce facem noi cât mai mulți oameni în direct. O asemenea abordare nu este în regulă și eu nu pot să o tolerez”, a declarat Nicolae Robu.

Apoi, edilul a început să-l acuze pe jurnalistul PRESSALERT.ro că ar fi stricat imaginea Timișoarei, venind cu o serie de acuzații nefondate.

„Câtă vreme cineva întrece toate limitele, inventând asemenea lucruri la adresa mea, și eu am dreptul să intervin pentru a pune lucrurile la punct, iar eu sunt un tip care nu face compromisuri decât mărunte. Faptul că am acceptat să mai discut cu colegul dvs după câte calomnii mi-a adus de-a lungul timpului, după răul făcut orașului, promovând în țară, cu bună știință, prin omisiune, ideea că Timișoara a devenit orașul sub teroarea țiganilor, romilor, scuze, și că s-au dat toate casele către cetățeni de etnia respectivă, câtă vreme nici una nu s-a dat cu mine ca primar. Dar acolo se omitea mereu să se spună când, încât lumea a înțeles, și totul a fost deliberat, că eu știu cine-l finanța la acea vreme, nu am urmărit să văd dacă-l mai finanțează și acum. Stimați cetățeni, așa s-au făcut deservicii Timișoarei, printr-o intoxicare, prin promovarea unei imagini care nu are nicio legătură cu orașul nostru. Eu am luptat să recuperez din patrimoniu și am recuperat trei clădiri spitalicești, ori niște posturi de televiziune, nu le numesc, promovau ideea, de la acest cetățean al Timișoarei, că țiganii, că romii, scuze, acaparează clădirile din centrul orașului. Ori toate acele lucruri erau petrecute cu mulți ani înainte, nu era Robu primar, nici nu aveam în minte ideea să devin primar la acele momente”, a afirmat Nicolae Robu.

Întrebat dacă i se pare normal să acuze un jurnalist că a stricat imaginea Timișoarei, Nicolae Robu a răspuns că „da, trebuia să precizeze când s-a întâmplat, nu să inducă ideea cu bună știință, că avea fisa introdusă pentru asta, că s-au întâmplat lucrurile cu mine ca primar. Asta a făcut, a indus ideea că s-au întâmplat acele lucruri cu mine ca primar, ceea ce dvs știți că nu este deloc adevărat. Să nu-ți închipui că vei crea așa ceva, du-te la televiziunea dumitale cu trei vizualizatori și când îți mai pui niște prieteni ajungi la șapte câteodată și fă circ acolo. Lasă aici lumea civilizația să se manifeste civilizat. Evident, la mine niciodată nu au fost acreditări, am lăsat mereu în sală pe oricine, dar în ideea că oamenii au decență. Acest personaj nu are decență și eu tot n-o să-i interzic să vină, așa cum ar vrea el, ca să se poată victimiza, îl las să vină și vi-l voi prezenta de fiecare dată când se comportă necivilizat, pentru ca dvs să știți cu cine avem de-a face, de fapt. E din aceeași specie cu noi și dânsul, totuși„, a spus Nicolae Robu, înainte de a opri transmisiunea în direct pe pagina sa de Facebook.

4 COMENTARII

  1. Dragos eu nu inteleg de ce iti consumi energia cu acest specimen.
    Are un comportament patologic
    Cred ca daca ziaristii se vor abtine sa-i mai acorde atentie Ropulica se va umfla ca un balon si va face poc.

    • Deocamdată pe ,,acest specimen” nu-l opreşte nimeni să prejudicieze Timişoara. Să ne spună despre distrugerea ,,plămânului verde” de la Horticultură, aşa cum a promis. Nici acolo nu este acţiunea lui?

  2. Patologia „vacsuitului” depaseste normalitatea unei fantezii decente deduse din extrem. Draga Dragos, nu-l lasa sa va puna pumnul in gura pentru si intru interesele lui meschine propagandistice venite din vremuri de demult apuse dar inca mentinute in viata de acest „specimen” aflat in metastaza politica si care „reprezinta” un partid demn de respect. Iar daca ne uitam in trecutul sau nu vedem decat niste goluri …in poarta adevarului si desteptaciunii acoperite de un par negru pana corbului.Mai bine si-ar pune peruca pe fata si-ar canta cu gura inchisa caci ii sta bine replica spusa in fata „cand vorbiti cu noi Domn primar ar trebui sa TACE TI.” Cu respect un coleg de breasla de moda veche din vremurile voastre. P.S. Acesta se doreste a fiiiiiii un PAM FLIT si trebuie tratat ca atare. Domn primar ne vedem si ne auzim la alegeri.

    Citeste mai mult pe: https://www.pressalert.ro/2019/05/primarul-robu-un-nou-atac-la-adresa-unui-jurnalist-pressalert-ro-nu-fiti-nesimtit-ce-acuzatii-nefondate-adus/

  3. Dom Ropulica poate ne explicati de ce al doilea an cumparati certificate verzi nu pe bursa cum ar fi normal ci prin aceiasi firma de apartament din Bucuresti care la tranzactia din acest an are un neînsemnat comision de numai 850 000 euro platit de noi si impartit de unii.de ce nu a-ti mers la bursa cum face toata lumea sa le cumparati de la Oradea .Explica -ți va rog fie si tehnologic pe facebuci apoi mai vorbim

Dă-i un răspuns lui Jude Gratian Daniel Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.