Preț de trei zile, stadionul Dan Păltinișan din Timișoara a fost gazda primului festival Diskoteka. Un eveniment care conform prezentatorilor – de pe scenă sau nu – a fost cea mai mare discotecă din țară. Ba chiar din Univers. Alții ar putea spune că a fost nunta anului pe stadion. A lipsit mireasa – ce-i drept, dar n-a lipsit „It’s My Life“. Au lipsit micii, dar am avut kürtőskalács. Artiștii care au apărut pe scenă (și asta pentru că puțini dintre ei au susținut concerte live) au reușit să se ridice la înălțimea așteptărilor publicului. Gașca de omuleți care apăreau pe scenă pe post de prezentatori sau maeștri de ceremonii au creat și ei o atmosferă plăcută, pentru unii. I-au iritat pe alții, dar aceasta este altă poveste. Cu mici excepții, majoritatea artiștilor anunțați pe afiș și-au făcut apariția la Timișoara. Câțiva dintre ei au și cântat (pe bune) cu instrumentiști.
N-au lipsit momentele inedite. Una peste alta, sunetul marca L-Acoustics a fost bun (pentru cei care au stat pe gazon, cel puțin) iar cei care s-au aflat la fața locului au dansat și au zâmbit, semn că adunătura de nume retro de pe afiș a fost una de succes.
Genul acesta de festivaluri, adresate unui public „retro“ care a crescut cu o anumită muzică ce în zilele noastre se ascultă preponderent la nunți și botezuri, prinde tot mai mult avânt în lume, iar primul eveniment dedicat acestei nișe din Timișoara a reușit să ofere entertainment target-ului căruia i s-a adresat.
Desigur, au fost și destule sincope, începând de la „moneda“ festivalului, neanunțarea artiștilor care n-au mai reușit să ajungă la festival (No Mercy și CC Catch) sau lălăielile insipide ale celor care s-au ocupat de pauzele între „recitaluri“, dar per total Diskoteka poate fi socotit un eveniment de succes din mai multe motive. Esențialul este acela că a arătat că timișorenii sunt dispuși să plătească bilet de intrare pentru a vedea un act artistic. Un bilet de intrare care n-a fost deloc simbolic. O altă bilă albă este faptul că majoritatea celor care au participat la acest eveniment au plecat fericiți către casele lor. S-a văzut cu ochiul liber că lumea s-a simțit bine, a dansat și a savurat momentele. Până la urma urmei asta înseamnă entertainment. N-au fost „jdemii” de oameni, cum au anunțat organizatorii, dar cei care au venit la Diskotecă au fost mulțumiți.
Iar pentru sumedenia de „hateri” care nu pricopsesc să sublinieze faptul că în alte orașe la evenimente de asemenea anvergură vin artiști actuali iar la Timișoara sosesc „expirați“, am un singur mesaj: maturizați-vă! Discoteci de asemenea gen se organizează și la Cluj și la București (de exemplu), și fenomenul vine din țările vestice. Trebuie să acceptăm că există nișe și fiecare are dreptul de a alege felul de entertainment de care vrea să beneficieze atunci când plătește un bilet de intrare. Și ăsta e cuvântul magic, bilet de intrare. Așteptăm ediția 2020 (sau 2010, după cum a spus prezentatorul TVR pe scenă, duminică seara!). Poate vom avea mai multe momente live și mai puține îndemnuri de „vreau să vă văd telefoanele“.
