Biserica de lemn veche de 300 de ani din „satul cu lotri” care l-a inspirat pe Ioan Slavici

În satele din judeţul Arad se păstrează peste 40 de vechi bisericuţe de lemn, multe dintre acestea fiind declarate monumente istorice, dar sunt prea puţin accesibile turiştilor, fie că sunt aproape necunoscute, fie pentru că starea drumurilor le face greu accesibile, cele mai multe aflându-se în zona montană a judeţului.

Satul cu lotri, inspiraţie pentru Ioan Slavici

Satul Iercoşeni, care aparţine de comuna Şilindia, aflată la poalele Munţilor Zarandului, pe drumul spre Buteni, este atestat documentar în secolul al XV-lea şi, după legendă, ar fi fost întemeiat de lotri, numele sub care erau cunoscuţi tâlharii care trăiau pe aceste meleaguri în urmă cu veacuri. Odinioară, satul se numea Fundureni, şi a fost locul ales de Ioan Slavici pentru întâmplările povestite în nuvela sa „Moara cu noroc”, o parte din personaje amintind de lotrii de altădată. Astăzi, în sat mai trăieşte doar o mână de oameni, care păstrează o veche bisericuţă de lemn, singura din acea zonă şi unică în felul ei, chiar dacă nu se află pe lista monumentelor istorice.

O biserică veche de trei secole

Se ştie că biserica, al cărei hram este „Adormirea Maicii Domnului”, a fost adusă în sat din Chisindia, în anul 1752, ceea ce înseamnă că este mult mai veche. Planul bisericii este unic în protopopiatul Ineului, cu nava de formă dreptunghiulară şi absida cu un plan pentagonal, cu patru laturi exterioare. În faţa intrării se află o prispă cu stâlpi de lemn. Tehnica de construcţie este un alt lucru care o deosebeşte de alte biserici din protopopiatul Ineului, şi anume  „lozdoabele” din lemn de gorun din care sunt construiţi pereţii, şi care sunt prinse în „şoşi” verticali dubli fixaţi în talpa bisericii şi „cursuraie” legate de grinzi, cu cuie de lemn.

În 1943, când la biserică s-au făcut reparaţii de mare amploare, în locul învelitoarei de şindrilă s-a pus ţiglă măruntă, „cursuraiele” au fost înlocuite cu unele noi şi s-au adăugat căpriori pentru a mări rezistenţa noului acoperiş. În interior, tavanul din scânduri, vopsit în albastru, este drept, iar în naos există o boltă semicilindrică, prelungită pe o mică porţiune şi în altar, unde se desparte în şase suprafeţe uşor curbate deasupra mesei Sfântului Altar, coborând spre „cursuraiele” de la absidă. Masa altarului şi o lădiţă de fag pentru lumânări sunt originale, şi atestă vechimea monumentului. Inventare ale bisericii din anii ʹ60 ai secolului trecut menţionează mai multe icoane pe lemn şi sticlă din secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea şi tipărituri vechi, dar acestea au fost date în păstrare muzeului mănăstirii Arad-Gai. În cimitirul bisericii încă se mai păstrează numeroase cruci cioplite în lemn, din vremuri de demult, când satul avea câteva sute de locuitori.

Surse foto: wikipedia.org