Ripensia şi-a rezolvat aproape toate problemele înaintea deplasării la Piteşti. Ce spun...

Ripensia şi-a rezolvat aproape toate problemele înaintea deplasării la Piteşti. Ce spun roş-galbenii despre planurile din noul sezon

0
DISTRIBUIȚI

Ripensia şi FC Argeş sunt ultimele echipe din B care vor debuta în noul sezon. Cele două se întâlnesc pe terenul piteştenilor tocmai marţi seara, la o zi distanţă după ce se încheie restul jocurilor rundei I. Tehnicianul Alexandru Pelici şi preşedintele Dumitru Mihu sunt printre cei care au vorbit despre planurile „pas cu pas” ale roş-galbenilor. Doar un jucători dintre cei sosiţi în vară e cu semnul întrebării pentru încleştarea cu „vulturii”.

„Începem un nou sezon, un nou an competiţional, o nouă etapă în evoluţia Ripensiei. Au apărut şi vor apărea schimbări în continuare. Ceea ce vrem noi să facem e de a face paşi permanenţi, dar siguri, spre obiectivul Ripensiei de a fi ceea ce a fost în fotbalul românesc. Va fi un drum lung, ceea ce facem noi încercăm să facem serios. Lucruri de substanţă, astfel încât ele să reziste şi să ne bazăm pe viitor pe paşii pe care-i vom face”, şi-a început discursul Dumitru Mihu, cel care e pentru prima dată în funcţia de conducător înaintea unei noi stagiuni.

„Ne dorim să fim conectaţi, e o ediţie a Ligii a II-a care se anunţă poate cea mai disputată de până acum, multe echipe de tradiţie, care-şi propun să atingă locurile fruntaşe. Un prim joc la FC Argeş, o echipă care s-a schimbat puţin din mers. A apărut un nou antrenor, în persoana lui Nicolae Dică, ştim cu toţi ce reprezintă, un antrenor tânăr, cu ambiţie, care probabil îşi doreşte să ducă Argeşul acolo unde merită. În prima ligă. O echipă pe care o respectăm, dar mergem la Piteşti să ne jucăm şansa noastră. Au făcut 14 transferuri, jucători mai experimentaţi sau mai puţin experimentaţi, tineri de perspectivă, împletesc bine experienţa cu valoarea jucătorilor tineri. Cu siguranţă va fi un meci greu, atât prin faptul că va fi primul joc, cât şi prin faptul că vor fi spectatori, primul joc acasă, s-a creat acea emulaţie în jurul echipei, datorită faptului că echipa a primit drept de promovare. Nu va fi uşor, dar mergem încrezători (…) Îmi doresc ca jucătorii să fie conectaţi, că doar făcând un grup unit, cu un spirit de sacrificiu putem răzbi în acest an, să ne îndeplim obiectivul, care pentru mine înseamnă o clasare mai bună ca anul trecut”, a declarat Alexandru Pelici.

Tehnicianul timişorean se bucură de o listă goală la capitolul accidentaţi.


Între timp s-a rezolvat şi (re)împrumutul lui Vlad Chera de la Viitorul. În timp ce Vlad Tudorache va semna „probabil mâine”. „Aşteptăm să-şi rezolve problema pentru a deveni liber de contract”, a specificat Mihu despre situaţia jucătorului care aparţinea de Energeticianul. Un singur jucător U20 a rămas cu semnul întrebării înainte de start. Cea a fundaşului Tudor Călin. „Există o promisiune verbală, trebuie să ne înţelegem cu Sepsi”, a mai spus preşedintele lui „Ripi”.

Despre prima etapă a vorbit şi căpitanul roş-galbenilor. „A fost o perioadă grea, ne-am pregătit bine, jucătorii nou veniţi s-au integrat bine… Mai avem trei zile să punem la punct ultimele detalii iar la ora jocului cu FC Argeş sperăm să fim în forma cea mai bună. Ne aşteaptă o deplasare grea, cu o echipă foarte bună, cu jucători tehnici, îi ştim din anii trecuţi. Cunoaştem oarecum filosofia antrenorului lor, care e nou acum. Mergem încrezători şi ne dorim să scoatem punct sau puncte”, a conchis Călin Toma.

Partida FC Argeş – Ripensia se dispută marţi, de la ora 19.30 (Digi), pe arena din Trivale în prima rundă a Ligii a II-a.

STPT pe spate sus

După cum se ştie pentru noul sezon Ripensia a revenit la baza de la Pădurea Verde. „Sunt lucruri un pic mai bune, sunt şi lucruri care nu sunt la nivelul celor din Ciarda Roşie, o să îmbunătăţim şi acolo lucrurile… Facem asta din două motive. E nevoie ca prima echipă să aibă condiţii mai bune de pregătire. Al doilea, trebuie să eliberăm locul pentru un nou proiect la care o să începem să lucrăm în acest an. Ridicarea nivelului la nivel de Academie, în special la grupele de juniori A şi B, unde au venit oameni noi, unde o să încercăm să construim loturi mult mai competitive faţă de cele din anii trecuţi, în aşa fel încât în anii următori, din acea zonă să provină viitorii jucători ai Ripensiei, o parte din ei vor pleca în alte părţi. Dar e primul pas spre un alt obiectiv dorit, o academie puternică”, a explicat Mitică Mihu.

„O să începem să lucrăm, chiar începând din acest an în zona de infrastructură. Trebuie să avem o casă a noastră, va fi un demers care va dura doi-trei ani. Să avem un loc în care atât Academia, cât şi prima echipă să se antrenze pe mai multe terenuri. Reţeta e clasică…”, a mai specificat acesta. Dumitru Mihu a spus că clubul nu ştia de importanţa clasificării acaemiilor şi că Ripensia ţinteşte ca la următoarea „verificare” să între între primele 24 academii din ţară pentru a evolua în Elită.

Interesant e că echipamentul pentru noul sezon certifică parteneriatul cu STPT-ul. Numele societăţii de transport public a apărut şi pe tricourile de joc. Iniţialele sunt plasate deasupra numărului de pe spate. Tricoul în sine folosit de ripensişti acasă nu s-a schimbat mult, fiind doar încărcat cu sponsori noi. „Ripi” nu va plăti chirie, dar va plăti utilităţile şi alte servicii. „Avem un contract de parteneriat cu STPT-ul, avem acces la acea bază pentru pregătire şi meciuri oficiale, noi le facem reclamă, sigur o să ne plătim utilităţile, serviciile acolo, probabil şi cele de transport, pentru că ei au două autocare, unul îl vom folosi. Şi alte servicii conexe pentru echipă…”, a adăugat Mihu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.