p>

Emoții mari pentru jurnalistul Dragoș Boța. Aseară, la Centrul Multifuncțional Bastion, fondatorul Pressalert.ro și-a lansat prima carte, intitulată ”#presănonstop”, pentru a marca cei 25 de ani de activitate jurnalistică. La eveniment au participat zeci de persoane, care au dorit să fie alături de Dragoș Boța în acest moment și pentru a-l felicita.
”Este o carte care a crescut odată cu mine. Nu este nimic coafat sau reinterpretat. Sunt textele puse în ordine cronologică. Adunate la un loc, oferă o altfel de viziune asupra unei Românii care a trecut, așa cum s-a priceput, prin tranziție. Cu bunele și, mai ales, cu relele sale. În toți acești 25 de ani de presă, am știut că adevărul este cea mai puternică armă pentru un jurnalist. Și l-am spus apăsat. Uneori rece, în investigațiile de presă, uneori cu patimă, în editoriale. Întotdeauna cu credința că jurnalismul trebuie să rămână, oricât de tulburi sunt vremurile și de mari riscurile, câinele de pază al cetății”, a scris Dragoș Boța în ”Cuvântul înainte” al primei sale cărți.
Dragoș Boța a scris primul articol în decembrie 1992, despre ziua de 1 Decembrie, care a fost publicat în ziarul Datina din Drobeta Turnu Severin. Apoi, Dragoș Boța a trecut prin redacțiile Curierul Național, Renașterea bănățeană, Adevărul, Gândul, iar în urmă cu zece ani a fondat Pressalert.ro.
Tot aseară, la Centrul Multifuncțional Bastion, a fost lansată expoziția ”10 ani de România”, care conține numeroase fotografiii realizate de Adrian Pîclișan.
Lansarea volumului ”#presănonstop” face parte dintr-o serie de evenimente dedicate aniversării a 10 ani de la înființarea PRESSALERT.ro, evenimente organizate cu sprijinul Continental, E-Distribuție Banat, Eta2U, Hp, Eximtur, Sky Restaurant, Mono Shoes, Cramele Aramic, Cabinet 3, Apa Aura, CEI, Casa del Sole, Page Up, HDV și West Side Media.
Foto: Virgil Simonescu