Primarul Robu laudă modul în care funcționează semafoarele din Timișoara: Orașul are...

Primarul Robu laudă modul în care funcționează semafoarele din Timișoara: Orașul are cel mai fluent trafic

7
DISTRIBUIȚI

Nicolae Robu are doar cuvinte de laudă despre noul sistem de semaforizare din Timișoara.


Astfel, edilul-șef susține că din momentul în care orașul a fost împânzit de semafoare, în Timișoara se circulă mai fluent.

„Iată, semafoarele atât de hulite, până la urmă au făcut ca Timișoara să aibă cel mai fluent trafic și unii nici acum nu vor să accepte ideea asta, că îi deranjează că și acest proiect a fost o reușită. Măsurători obiective arată asta, cine nu crede, să nu se uite”, a precizat Nicolae Robu.

Primarul Timișoarei a anunțat că urmează să fie montate semafoare și la cele două poduri din zona Iosefin, Dragalina și Eroilor, care au fost lărgite la patru benzi în acest an.

„Am cerut să se facă toate demersurile necesare pentru a se primi semafoarele și a se instala cât mai repede, pentru că mai ales la podul Dragalina este un real pericol, chiar sub ochii mei era să se producă un accident, din cauza unui șofer imprudent. Trebuie puse semafoarele cât mai repede”, a adăugat Nicolae Robu.

7 COMENTARII

  1. Suntem in secolul 21 , se organizeaza excursii pe luna si expeditii pe alte planete… Robucop se lauda cu largire banda de circulatie si semafoare cumparate de la firma “Cuiva” … mandria tarii el si cu nasleu.

  2. Asta chiar trage pe nas. E zen rău de tot. În curând va dirija stațiile orbitale cu semafoare. Din biroul lui prin intermediul facebook de la Centrul orbita al asociației nevazatorilor Timisoara.

  3. Oare poate fi normal un om să se laude cu chestia că funcționează bine semafoarele??????? Cred că vrea să spună că ele funcționează bine datorită faptului că el este primar. Când nu va fi primar vor merge haotic și vor fi doar accidente. Ăsta nu e sănătos la cap.

  4. Galagiosul de primar nu îl laudă nimenea și desigur face gălăgie de unul singur. Semafoarele și interlopii sunt domeniile de activitate a primarul din Timișoara. Este ce de vis. Cine nu s ar dori un asemenea primar. La alegeri va lua cu minus, va trebui cei din bec sa l sponsorizeze din oficiu cu un vot, să poată să închidă lista. Ăsta pe lângă că e trântit mai și semnalizează.

  5. Dacă au început și dr, prof să vorbească la modul acesta atunci suntem o nație de inculți sau facultățile ce au emis aceste diplome trebuie puricate la sânge. Prin acest gest primarul cere mila, și când a ajuns un primar înfrățit cu lumea interlopă și cerșind și mila atunci am ajuns o țară sau un oraș defect. Se impune control psihiatric de urgentă.

  6. I-a luat Dumnezeu mintile, sau nu le-a avut niciodata. Dupa intonatii, trebuie trimis la psihiatru.
    Se impune un AUDIT EXTERN la Primaria Timisoara pt. intreaga activitate din timpul mandatului primarului Robu.

Dă-i un răspuns lui Serb Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.