Timișoara nu va avea spital regional prea curând. Pe cine dă vina...

Timișoara nu va avea spital regional prea curând. Pe cine dă vina europarlamentarul liberal Cristian Bușoi

2
DISTRIBUIȚI

Sunt șanse mici ca România să primească bani europeni pentru realizarea de noi spitale regionale, inclusiv în Timișoara, pe următorul exercițiu financiar. Asta pentru că, susține europarlamentarul PNL Cristian Bușoi, din cauza proastei guvernări a PSD, nu s-a reușit să se cheltuiască nici suma alocată în acest exercițiu financiar pentru construcția primului val de spitale regionale la Iași, Craiova și Cluj-Napoca.

„Proiectele a două din trei spitale regionale, Iașiul și Clujul, au fost deblocate și vor intra în curând în linie dreaptă. Ele sunt foarte întârziate. Din păcate, puțini din banii alocați în acest exercițiu financiar vor putea fi cheltuiți și cei mai mulți bani vor fi cheltuiți în următorul exercițiu financiar, ceea ce va îngreuna mult șansa să facem alte spitale regionale, cum ar fi spitalul Timișoara regional, din următorul exercițiu financiar”, a explicat liberalul.

Cristian Bușoi a mai precizat că pentru construcția spitalelor regionale puteau fi cheltuiți în acest exercițiu financiar 450 milioane de euro, însă procedurile sunt foarte întârziate.

„Din păcate, documentația s-a trimis foarte târziu la Bruxelles, abia acum au fost semnate cererile de finanțare și vor fi pornite procedurile de licitație pentru faza de proiectare.


mi s-a părut greu de înțeles de ce guvernul PSD a decis să împartă construcția spitalelor regionale în două faze foarte lungi. Mai întâi proiectarea, care va dura cel puțin un an și jumătate, dacă licitația merge fără contestații și fără acțiuni în justiție, și abia apoi se va relua o altă licitație și o altă procedură pentru construcție și dotare. Ori, cel mai potrivit ar fi fost să se facă totul dintr-o singură fază și atunci probabil termenul s-ar fi scurtat cu un an și jumătate. De asta spun că, din păcate, am moștenit această situație și deși aceste proiecte au fost deblocate, e puțin probabil ca până la sfârșitul anului viitor sau până la sfârșitul acestei perioade de programare de exercițiu financiar să putem să cheltuim toți cei 450 de milioane de euro, pentru că ar fi fost bine să avem cheltuiți acești bani pentru cele trei spitale regionale. Faptul că nu reușim să le facem în acest exercițiu financiar face aproape imposibilă șansa ca în următorul exercițiu financiar să mai introducem alte trei măcar, unde evident Timișoara fi fost prima prioritate. Oricum, ar fi fost corect ca Timișoara să fie în acest exercițiu financiar. E bine că se face și la Craiova, dar mai corect ar fi fost ca Timișoara să fi fost în primul val”, a afirmat Cristian Bușoi.

2 COMENTARII

  1. E vrăjeala ai dle (euro)deputat. Aceeași poveste cu “acum
    situația e deblocată” și corect ar fi fost “mai întâi la Timișoara”. Praf in ochi, chestii ieftine de imagine. Cum rămâne cu declarația colegului dvs de partid și de breasla, arogantul Horia Cristian, care zicea ca “Timișoara nu e buricul pământului”, chiar vizavi de construcția de spitale?

  2. Si uite asa vine fratele iman si rezolva toate problemele din sanatatea judetului, constructii, dotari, tot. Si va fi toata echipa care in ultimii ani nu a mai favut bani ca nu mai era la butoane. Nu mai erau la nivelul la care au dorit, ca prezenti au fost si in guvernarea PSD-ista la conducta bugetara, ca ei sunt mari afaceristi cu statul

Dă-i un răspuns lui angajat primarie Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.