Un farmacist din Timișoara producea și vindea dezinfectant contrafăcut

Un farmacist din Timișoara producea și vindea dezinfectant contrafăcut

1
DISTRIBUIȚI

Un farmacist șef din Timișoara este cercetat de oamenii legii după ce a produs și vândut dezinfectanți, despre care autoritățile susțin că sunt neetichetați și că există suspiciuni cu privire la compoziția reală a acestora.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, farmacistul este acuzat că la punctul de lucru al unei societăți din Timișoara prepara soluții, despre care spunea că sunt dezinfectanți și pe care le oferea spre vânzare altor firme.

„Astfel de produse, neetichetate, au fost identificate și ridicate cu ocazia verificărilor efectuate la punctul de lucru al unei alte societăți din Timișoara, produse ce fuseseră achiziționate de la prima societate.


Întrucât există suspiciuni cu privire la compoziția reală a acestor produse și la respectarea condițiilor de calitate, eficacitate și siguranță, prevăzute de lege, în continuare se impun a fi efectuate cercetări pentru lămurirea acestor aspecte”, se mai arată în comunicat.

Conform acestuia, farmacistul șef este cercetat pentru înșelăciune și zădărnicirea combaterii bolilor.

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui ion Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.