Ștefan Czifrak, basistul formației Implant pentru Refuz: „Viața e frumoasă și fără...

Ștefan Czifrak, basistul formației Implant pentru Refuz: „Viața e frumoasă și fără trombon“

1
DISTRIBUIȚI

Născut în data de 13 august 1977, Ștefan Czifrak este o figură cunoscută în rândul breslei muzicienilor, activând „pe scenă“ în diverse formule încă din 1994. Actualul basist al formației Implant Pentru Refuz a avut colaborări de-a lungul anilor cu For Sale, Quo Vadis, Alexandrina Hristov, Burning Table sau Survolaj și provine dintr-o familie pasionată de muzică, iar unul din cele mai inedite instrumente la care a cântat se numără…trombonul. În cele ce urmează am realizat un interviu alături de artistul pe care cunoscuții îl alintă cu porecla de „Pișta“ în care am aflat care a fost motivul pentru care a învățat să cânte la trombon, povestea unui concert de la Sighișoara unde publicul a aruncat cu cotoare de porumb spre scenă și cum își descrie colegii din celebra formație de hardcore Implant pentru Refuz.

– De unde vine pasiunea ta pentru muzică? Ai moștenit pe cineva din familie? Care au fost primele evenimente la care ai apărut în fața publicului?

– Pasiunea pentru muzică o aveam de când eram mic, pe atunci cântam singur în baie, crezând că nu mă aude nimeni, până n-a venit o vecină să-mi spună ”ce frumos cânți”. Iar mai târziu, adică prin 1987, am avut primul contact cu chitara, și tot în același an am început să frecventez cursuri de chitară clasică, până în 1989. La partea cu moștenirea nu pot să spun că duc lipsă, tata a fost acordeonist, în tinerețe, iar mama, cânta la țiteră. Prima apariție a fost în școala generală, prin 1988, când am cântat pentru profesori, la școală, o piesă de Carulli. Încă îmi aduc aminte ce emoții am avut, am cântat piesa la tempo dublu, doar că să plec cât mai repede de acolo…

– Știu că prin 1994 ai cântat în formația care s-a numit „De acum încolo“, alături de Gabi Bucătaru și Toma Almadi. Ați scos și un album numit „Eu“. Ce fel de muzică ați cântat cu acest proiect și cum era scenă muzicală timișoreană în anii 1994 – 1997?

– Da, a fost prima trupă în care am cântat. Pentru mine a fost o experiență inedită și nouă, până în acel moment cântam doar singur, iar când am fost invitat să iau parte în acest proiect am fost foarte entuziasmat. Ideea și inițiativa acestui proiect a fost a lui Gabi Bucătaru, el l-a invitat pe Tomi Almadi, la percuții/tobe, iar după câteva săptămâni/luni am fost cooptat să cânt la chitară, și uite așa a luat naștere trupa „De acum încolo”. La început abordam mai mult folk, dar cu timpul am început să facem piese mai folk-rock. În 1995 am înregistrat albumul ”Eu”, unde l-am avut invitat la bas peAlexandru Hegyesi, iar la percuții pe Levi Molnar.

Până în anul 1996, trupa era formată din două chitare, un bas și tobe, dar Alexandru a părăsit trupa, așa că aveam nevoie de un basist, și s-a luat decizia să încerc să cânt eu la bas. Primele repetiții au fost oribile, nu-mi plăcea deloc, dar la un moment am realizat importanța acestui instrument și am început să-l studiez mai mult și pot spune că m-am atașat foarte mult de bas. De scena muzicală din acei ani nu îmi mai aduc așa de bine aminte, concerte mai însemnate au fost la Student Fest Timișoara (1996), Inimă Bună (1997). Dar odată cu plecarea lui Gabi, din țară, a luat sfârșit și trupa „De acum încolo”.

– Ai învățat să cânți la trombon în armată. Cum de ai studiat acest instrument? Mai știi să cânți? Ți-a plăcut ?

– A fost o conjunctură mai interesantă. Când am mers la armată am fost detașat la Orăștie. Din cauza că eram cel mai înalt, trebuia să car mitraliera de companie (care are în jur de 9 kg + muniția și alte prostii, vreo 7 kg = 16 kg + rucsac cu toate ustensilele aferente), și de aici nimic mai simplu, fugeam cu ea sus și jos, pe deal, până nu-mi mai simțeam picioarele. Iar după 13 zile, în care am mers zilnic la „mici” pe deal și coboram „după muștar”, de nu știu câte ori, a venit și „mântuitorul”, un plutonier, el era în căutare de instrumentiști „evlavioși” pentru fanfara din Timișoara. Am fost scoși afară pe platou și s-a strigat „ Cine știe să cânte la un instrument?”, am ieșit vreo 4 inși, a venit la noi și ne-a pus să citim note, din fericire, eu am fost singurul care știa să citească note, așa că după 3 zile am fost chemat să-mi fac bagajele și să merg la Timișoara. Când am ajuns, m-au întrebat dacă știu să cânt la vreun instrument de suflat, eu am spus că nu știu, iar ei mi-au dat trombonul în mână și mi-au spus că de acuma trebuie să știu, asta dacă nu vreau să mă întorc înapoi la iubita mea mitralieră. Iți dai seama că am învățat în cel mai scurt timp, cred că și dacă îmi dădeau un țambal tot îl învățam repede, doar ca să nu mai merg înapoi în Oraștie. Nu mai știu să cânt și nici nu îi duc lipsa, viața e frumoasă și fără trombon.

– Știu că ai participat demult la un festival în care lumea a aruncat cu cotoare de porumb pe scenă, la prestația trupei din care făceai parte. Când a fost acest moment? Ai mai avut parte de asemenea episoade neplăcute?

– A fost prin 2002, la Sighișoara, unde cântam pe scenă cu Iris, Compact, Cargo, Parlament, Shechinah și Stigma. Eu cântam cu Jais, o trupă de pop-rock, și clar nu aveam ce căuta cu ceilalți pe scenă, dar așa s-a nimerit. După ce au terminat cei de la Sheichinah, era măcel în fața scenei, toți rockeri urlau și mai vroiau din ce au auzit cu câteva momente înainte, dar ce să vezi, a venit trupa Jais și au început să cânte piese pe care nu aveai cum să dai din cap și nici să faci pogo, așa că au început să se înece cu porumbul îngurgitat cu atâta poftă și ce să facă cu cotorul, singură soluție era să-l arunce undeva unde erau siguri că cineva o să facă curățenie, adică pe scenă. N-am fost lovit! Alte experiențe neplăcute nu îmi aduc aminte.

– Cum și când ai ajuns să cânți în Implant pentru Refuz?

– În IPR am ajuns în anul 2009, când Gabi „Pupilu” Papay a decis să părăsească formația. Cum am ajuns să cânt cu ei e o poveste scurtă – eu cântăm cu „BIO”, împreună cu Valentin „Freaky” Popescu, Horea Crișovan, Florin „Flocea” Cvașa și Gabi Szorad. O trupă în care m-am regăsit și mi-a plăcut foarte mult, dar din păcate cu o istorie cam scurtă. La sfârșitul lui 2008, am fost coptat, de IPR, să-i ajut la câteva concerte, unde Gabi nu mai putea să vină, cei din IPR între timp făceau audiții pentru postul de bas, eu le-am spus că îi ajut cu plăcere, dar n-a fost vorba să și continui cu ei, numa că lor le-a plăcut de mine, la fel și mie, și mi-au spus dacă dacă nu vreau să rămân cu ei. Așa am ajuns să cânt cu IPR.

– Printre trupele alături de care ai înregistrat albume s-a numărat și For Sale, unde ai cântat cu Emil Kindlein și Adrian Șchiopu. Cum te-ai adaptat la „folk – rock- ul“ formației și ce amintiri interesante ai din acea perioadă?

– Proiectul a fost făcut de Robert Nedelcu și Emil Kindlein, ei aveau niște piese spre blues-funk-rock, și s-au hotărât să extindă proiectul, atunci am apărut eu cu Adrian Șchiopu.


A fost prima mea experiență cu Adi și cu Nedelcu, cu Emil am mai colaborat și în proiectul „Deocamdată”. De Adi am auzit că bate bine la tobe, dar n-am avut ocazia, până atunci, să cânt cu el, dar din prima repetiție ne-am legat foarte bine. Piesele sunau închegate și balansate. După un an/doi, Robi a plecat din trupă, așa că am rămas trio și am mers mai departe. Am scos două albume, primul a fost un live „Live în Novi Sad”, asta prin 2001/2002, iar al doilea a fost un album de studio „Strigăt Înăbușit” – 2006, a fost înregistrat într-o școală, la subsol, unde avea profesorul de muzică, al școlii, studio de înregistrari, iar inginerul de sunet era Mirel Cumpănaș (care a și înregistrat câteva solo-uri pe album). Amintiri sunt multe, dar cel mai fain a fost live-ul din Novi Sad, care a fost și primul nostru material discografic.

– Una din formațiile în care ai activat de-a lungul timpului a fost Burning Table, unde ai fost membru fondator. De ce ai plecat din trupă și care au fost cele mai frumoase momente din această perioadă a ta?

– Burning Table a fost o dorință de schimbare. Până să apară Burning Table, a fost „Crossroads”, unde cântam cu Zsolt Szabo (chitară), Levi Molnar (tobe) și Bogy Nagy (voce și muzicuță). O trupă de coveruri Colosseum, Jimi Hendrix, Cream și alții din perioada anilor ‘60/’70. Ne-am hotărât, la un moment dat, să încercăm să facem și piese proprii. Așa că ne-am pus pe compus și încet – încet au început să se lege melodii/piese noi. Atunci am hotărât să schimbăm și numele trupei, iar după o seară de pus pe hârtie tot felul de idei de nume de trupă, a ieșit învingător numele de Burning Table.
Toate momentele au fost frumoase, cu Burning Table, doar că eu activam și în I.P.R., iar cu ei aveam de pregătit primul turneu acustic și se lucra mult la orchestrarea pieselor, zilnic ne întâlneam, eu mai puțin și asta din cauză că aveam repetiții și cu Burning Table. La un moment n-am mai rezistat și trebuia să decid în ce parte a baricadei o să fiu, așa că am ales I.P.R.. În Burning Table m-am implicat mult în compoziții și mi-a părut rău că i-am lăsat, dar din fericire au mers mai departe și nu s-au oprit.

– Un alt reper din cariera ta este Survolaj. În ce perioadă ai cântat alături de ei și care au fost cele mai definitorii momente ale tale în această formație?

– În Survolaj am fost cooptat în anul 2008. De la primele repetiții am început să lucrăm la albumul “Străzi Bântuite De Noapte”. A fost destul de ușor să mă adaptez stilului, mai ales că la chitară era Zsolt Szabo(Crossroads, Burning Table), iar la tobe era Levi Molnar(Crossroads, Burning Table). A fost prima întâlnire, a mea, cu Daniel Silvian Petre (voce, blockflute și muzicuță), de care doar am auzit și am ascultat melodii.
Unul dintre momentele mele, din Survolaj, a fost când am înregistrat piesa “Blestem”. Totul se înregistra live, dacă se greșea ceva opream toți și începeam piesa de la început. Ei au mai cântat piesa, dar cu acordeon și alte nebunii. I-am întrebat dacă au o înregistrare cu varianta pe care au făcut-o înainte, iar ei mi-au spus că nu vor să ascult varianta aia ci să fac ce vreau eu. Așa că am început să fac un groove și ei s-au luat după mine, iar Dan a început să cânte textul, lor le-a plăcut mult cum a sunat. Am mai făcut de 2-3 ori și am dat record, iar ce a ieșit e și ceea ce se poate asculta pe album.

-Care sunt primele discuri pe care le-ai ascultat și cum te-au influențat acestea ?

– Discuri pe care le-am ascultat și m-au influențat sunt multe, dar cele de care îmi aduc aminte și încă le ascult cu plăcere sunt : Keziah Jones – Blufunk is a Fact!; Red Hot Chili Peppers – Blood, Sugar, Sex, Magik; Jamiroquai – Emergency on Planet Earth; Stone Temple Pilots – Core și multe altele. Tot ce ascult mă influențează într-un anumit fel, conștient sau inconștient.

– Ce părere ai de muzică românească de la ora actuală? Care sunt formațiile sau artiștii care îți plac?

– Muzica românească a ajuns să fie destul de calitativă și cu sounduri tot mai bune. La formații nu mă bag, fiecare are șarmul lui.

– Ai simțit nevoia vreodată să te exprimi că „solo artist“, fără altă formație, să exprimi idei proprii? Cât de greu este să ajungi la un numitor comun cu ceilalți artișți dintr-o formație?

– Normal că am simțit, dar îmi place foarte mult să lucru cu alți instrumentiști. Singur e destul de frustrant, la un moment nu mai știi dacă e faină tema sau nu, dar dacă lucri și cu alți instrumentiști e mult mai ușor să-ți dai seama de potențialul piesei/temei. Părerile colegilor de trupă sunt importante, iar dacă e faină tema atunci și ei își aduc aportul la compoziție și uite așa poate să iasă o piesă foarte frumoasă.

– Cum ai descrie colegii tăi din Implant pentru Refuz, fiecare într-o propoziție?

– Fiecare este diferit, dar împreună suntem Implant Pentru Refuz, și cred că asta e cel mai important.

– Care este secretul unui bun basist? Cum te „antrenezi“ pentru a fi în formă la concerte? Cât contează teoria și cât contează practica?

– Nu m-am gândit care poate fi secretul unui basist, iar partea cu – bun basist – e subiectivă, pentru că fiecare are o preferință muzicală și își caută acolo ceea de ce are nevoie pentru stilul lui muzical. E greu cu “antrenametul”, pentru că de multe ori nu-mi găsesc timpul și liniștea mentală că să pun mâna pe bas și să studiez. Mai mult studiez la chitara acustică și acolo îmi fac și liniile de bas, în funcție de armoniile pe care le fac, iar când am timp iau basul și încerc să reproduc linia de bas. Contează foarte mult și teoria dar și practica, pentru că una fără altă nu prea merg, dar e foarte importantă și imaginația.

– De-a lungul anilor ai cântat în multe proiecte, stiluri diferite de muzică. Cum ai reușit să te adaptezi diverselor stiluri muzicale? E mai ușor să cânți folk – rock decât hardcore?

– Din 1995, până acuma am cântat cu “De acum încolo”, “For Sale”, “Quo Vadis”, “Baraka”, “Crossroads”, “Bio”, “Alexandrina Hristov”, “Burning Table” și “Survolaj”, iar în prezent cu Implant Pentru Refuz. Da, a fost o perioadă de familiarizare, a stilului abordat în fiecare trupă, dar dacă-ți place ce cânți sau ce stil abordează trupa în care cânți, atunci e mai ușor să te adaptezi cu cerințele muzicale ale trupei. Atât la folk-rock, cât și la hardcore, sunt melodii simple, cu câteva acorduri, și melodii mai complexte, cu mai multe schimbări sau succesiuni de acorduri sau de ritm.

– Unii spun că ora exactă în industria muzicală românească se dă la Bucureșți. Te-ai gândit vroedată să te muți în Capitală pentru a avea o expunere mai mare în mass – media ?

– Da, am auzit des că ora exactă se dă la Bucureșți, dar dacă ai ceva de spus, ca și trupă, te vor chema să cânți, la București, și dacă ești cu câteva minute înainte, sau cu câteva minute în urmă. Am avut ocazia să mă mut în Bucureșți, cu muzica, dar am decis să rămân aici, în Timișoara.

– Vinil, CD sau streaming. Care din acestea îți sunt pe plac și de ce?

– Vinil! De când stau mai mult pe la Viniloteca (n.n. – magazin de discuri din Timișoara) , am auzit și eu diferența între un CD, MP3 și Vinil, și pot să spun că vinilul nu se compară, ca și calitate a sunetului, cu CD sau MP3. Vinilul are o căldură și o claritate pe care celelalte nu le au și nici nu cred că le vor avea.

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui Danbittman îs dead Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.