Opt milioane de lei pentru ca „OZN”-ul de la Timişoara să fie...

Opt milioane de lei pentru ca „OZN”-ul de la Timişoara să fie transformat în muzeu

0
DISTRIBUIȚI

Uzina de Apă Urseni, care în trecut a făcut deliciul internauţilor datorită arhitecturii care-i dă un aspect interesant, intră într-un amplu proces de reabilitare.

Cristian Păcurar este inginer la Aquatim de mai bine de 25 de ani şi spune că acestă clădire veche de mai bine de 100 de ani se va transforma în Muzeul Apei şi se va bucura de o investiţie de aproximativ 8 milioane de lei, a transmis Mediafax.

Uzina de apă industrială a fost acceptată oficial în reţeaua Global Network of Water Museums, care reuneşte organizaţii din toată lumea.


În acest moment la licitaţia pentru construcţia muzeului s-au prezentat doi ofertanţi, iar în zilele următoare va fi desemnat câstigătorul. Din acel moment constructorul are la dispoziţie un an pentru finalizarea noului muzeu.

„Această fântână cu acoperişul asemănător unei farfurii zburătoare, are în componenţă 12 foraje care cu ajutorul celor două pompe din stânga şi din dreapta mea, transportau apa în staţia de tartare pentru eliminarea fierului şi manganului”, a explicat Cristian Păcurar.

„Prin urmare, a reda comunităţii un astfel de spaţiu care nu înseamnă doar istorie ci înseamnă şi un tip de funcţionalitate, înseamnă, până la urmă şi un mod de a fi într-o comunitate, cred că este un lucru absolut fundamental” a spus consilierul Robert Şerban.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.