Titu Bojin, la al treilea partid: s-a înscris în ALDE și va...

Titu Bojin, la al treilea partid: s-a înscris în ALDE și va candida la președinția CJ Timiș

1
DISTRIBUIȚI

Așa cum PRESSALERT.ro dezvăluia acum câteva zile, Titu Bojin, fost președinte al Consiliului Județean Timiș, a devenit membru al ALDE și va fi susținut la alegerile locale pentru o nouă candidatură la Consiliul Județean Timiș.

„Întotdeauna am fost un om de centru-stânga și știu că ALDE, partid liberal autentic, își asumă și promovează măsurile sociale, și consider că este partidul în care îmi pot desfășura în continuare activitatea politică și de susținere a mediului antreprenorial în județul Timiș.


Îmi doresc acum, în bătălia pentru alegerile locale, ca intenția ridicată de vot pe care mi-o acordă timișenii mei, așa cum arată sondajele de opinie din ultima perioadă, să o confirm în ziua votului și să reușesc să obțin, împreună cu ALDE, președinția Consiliului Județean Timiș. Le promit tuturor timișenilor că, și eu, și colegii mei din ALDE care îi vor reprezenta alături de mine în Consiliul Județean, dar și în Consiliile Locale și în funcțiile de primari, vom duce la îndeplinire tot ceea ce am promis. Iar eu, personal, îi asigur pe timișeni că am rămas același om pe care îl cunosc și îl respectă de ani de zile!”, a declarat Titu Bojin prin intermediul unui comunicat transmis de ALDE Timiș.

Titu Bojin a făcut parte din PSD până în 2016, când s-a înscris în UNPR, iar candidatura pentru CJ Timiș și-a anunțat-o în decembrie 2019, spunând: „merg la candidatură, nu are importanță din partea cărui partid”.

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui Seba Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.