Tradiționalul Festival al Fanfarelor, organizat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, se va desfășura duminică, 13 septembrie, începând cu ora 16.00, la Muzeul Satului Bănățean, unde armosfera tradițională a Banatului de altădată va fi refăcută de cinci cunoscute fanfare din zona de vest a țării.
La festival vor participa Fanfara Mercina, cunoscută și sub numele de Doinitorii Carașului, care a fost înființată în urmă cu 128 de ani și are în reperetoriul celor 11 instrumentiști brâuri, doine, hore și marșuri, Fanfara Giroc, cu 15 instrumentiști, care a fost înființată în 1928 și este condusă din 1930 până astăzi de membrii a patru generații din famila Pascotă, Fanfara Pro Amicitia, înființată în anul 2003 pe structura fostei fanfare a garnizoanei militare din Timișoara și e compusă din zece instrumentiști, și Fanfara Banater Musikanter, fondată în anul 2017, cu 11 instrumentiști care au în repertoriu muzică germană, muzică ușoară, folclor românesc, sârbesc și german.
Invitați speciali ai festivalului sunt instrumentiștii de la Sevenʹs TM Show Band, alcătuită din șapte cunoscuți instrumentiști ai scenei lirice și simfonice timișorene.
Intrarea spectatorilor va fi liberă, dar numărul locurilor va fi limitat pentru respectarea regulilor de protecție sanitară. Evenimentul va putea fi urmărit și online, în direct, pe pagina de facebook a Asociației ProDatina.