Popoviciu desființează lista PNL Timiș pentru alegerile parlamentare: „Eu am curajul să...

Popoviciu desființează lista PNL Timiș pentru alegerile parlamentare: „Eu am curajul să vorbesc pentru că nu depind de nicio funcție publică sau politică”

11
DISTRIBUIȚI

lansare candidati pnl timis 2016 3 alin popoviciu

Fostul secretar general al PNL Timiș, Alin Popoviciu, a dezvăluit în emisiunea PRESSALERT LIVE de unde a pornit conflictul dintre Claudiu Buciu, noul primar din Lugoj, și Alin Nica, șeful interimar al filialei.

„Claudiu Buciu a discutat cu Nica despre o propunere legată de lista pentru parlamentare, Adriana Corbeanu, un medic din Lugoj care patru ani s-a implicat în acest partid și a muncit, era normal să candideze. Claudiu i-a spus lui Nica, după rezultatul obținut, că ar fi normal ca Lugojul să aibă un parlamentar. Iar Nica i-a răspuns că doamna Adriana nu este un om care să inspire încredere și un om care a muncit. Iar Buciu pentru ce să-l susțină pe Nica, când înainte de alegeri i s-a spus că n-are nicio șansă?”, a povestit Popoviciu.

Acesta ar fi trebuit să fie în poziția a doua pe lista filialei pentru Camera Deputaților, însă i s-a cerut să renunțe. „Am avut o discuție cu Dănuț Groza, care mi-a spus «Alin, alege-ți orice altă funcție din țara asta, dar nu parlamentar, că nu te vrem». Am fost sunat și de la București. Am spus că nu am avut în acești ani nicio funcție la stat, nu mă interesează nici secretar de stat, nici șef de vreo agenție națională, i-am spus că merge pe drumul meu, eu nu sunt cum sunt alții din partid de teamă să nu fie schimbați. Unii asta fac, sunt supărați, dar tac și suferă de teamă să nu fie schimbați”, a spus Popoviciu.

Acesta este de părere că liderul tineretului liberal din Timiș, Cosmin Șandru, a ajuns pe poziția a treia, eligibilă, în lista filialei pentru Camera Deputaților, drept răsplată pentru sprijinul socrului său în campania lui Alin Nica.

„Tot orașul a fost plin în precampanie de acele meshuri imense și bannere cu domnul Nica. Erau și cu domnul Robu, dar la el există donații făcute la partid. La Nica e ciudat, puteți verifica toate donațiile făcute pentru domnul Nica, din partid. O să vedeți că acele meshuri și bannere au fost plătite de cineva. Pe lista de candidați la parlamentare, pe loc eligibil, este domnul Cosmin Șandru, șeful tineretului liberal în Timiș. El nu poate plăti, este un copil, dar s-a orientat bine atunci când s-a căsătorit, și s-a lipit de domnul Dinulescu. Cu Primăria Timișoara nu avea contracte, de aceea s-a și supărat pe domnul Robu. În schimb, domnul Dinulescu avea numeroase contracte la Dudeștii Noi. Vă dau toate locațiile din oraș unde au fost mash-uri cu Alin Nica, și vă rog frumos să vedeți câte facturi sunt la partid. Știți ce firmă are domnul Șandru? Mecanismul e simplu. Domnul Dinulescu câștigă o licitație mare – un milion, două, trei – face lucrările de infrastructură, apoi vine ginerele cu o firmă de casă, și-i domnul Dinulescu spune «auzi, n-ai și tu un parc pe aici de făcut, ceva copaci de toaletat, că îl am pe ginerele meu care se ocupă de asta, uite, îl cheamă Șandru Cosmin, e căsătorit cu fiică-mea. Dar vezi, nu-i da contracte decât până în 100.000, că el n-are forță să vină la licitații». Adică încredințare directă”, a explicat Alin Popoviciu.

„Eu repet, că m-am săturat să tot tac. E simplu, ca să înțelegeți cine conduce PNL Timiș astăzi și cât de transparenți sunt. Locul trei pe lista de parlamentare a fost promis domnului primar de la Deta, Petru Roman. L-a scos Bucureștiul, deși mai sunt trei sau patru parlamentari în țară care au probleme penale, dar nu i-au scos, că i-au vrut primarii din județ. Pe locul acela a apărut deodată Șandru, pentru că nici domnul Nica, nici domnul Groza nu l-au mai dorit pe Petru Roman.


Iar pe poziția a patra a ajuns domnul Chira, angajat la Primăria Dudeștii Noi. Domnul Chira, când a fost director la Zoo Timișoara, și-a făcut o crescătorie de câini de luptă pe care îi vindea și pe care îi hrănea cu mâncarea animalelor din Grădina Zoologică. Nu mai spun de faza când a tăiat cerbul ăla și l-a gătit și au mâncat toți din Grădina Zoologică”, a dezvăluit fostul secretar general al PNL Timiș.

Acesta a vorbit și despre ceilalți candidați ai formațiunii din care face parte. „Domnul Pirtea este rector, o personalitate în oraș. Cu domnul Ben-Oni Ardelean am avut o relație destul de proastă până acum vreun an, când lucrurile au început să se îmbunătățească între noi. El este un parlamentar activ, ceea ce-i reproșez eu e că nu are o relație așa apropiată cu filiala. Cosmin Șandru nu doar că n-are ce să caute acolo, el este marea vulnerabilitate a acestei liste. Pentru că este ginerele lui Dinulescu, pentru că firma sa a ajuns să aibă deodată o cifră de afaceri foarte mare, cu contracte atribuite direct. Iar dacă va ieși parlamentar, va fi vulnerabilitatea acestui partid, iar în această campanie PNL Timiș va pierde foarte multe voturi nu din cauza lui Chira, care n-are nicio treabă cu acest partid, vulnerabilitatea este Cosmin Șandru și toată șleahta din jurul lui”, este de părere Alin Popoviciu.

„Am avut o discuție cu Dănuț Groza azi, și l-am întrebat dacă-i place lista de la parlamentare. Mi-a zis că nu-i place niciunul. Măcar mie-mi place unul, Ionuț Gaiță. Nu pentru că este prietenul meu, eu pe el îl cunosc din partid, este un om care patru ani a muncit cot la cot cu mine și cu ceilalți, a pierdut weekenduri, a răspuns de o zonă foarte grea, iar acum are doi primari acolo, Moravița și Jamu Mare, localități pe care noi nu visam niciodată să le câștigăm. El e singurul care merită să fie acolo, pentru că este un om de afaceri, care n-a stat să aștepte niciodată nimic de la politic. Contractele pe care le are cu statul sunt mai mult decât corecte. Uitați-vă să vedeți la ce licitații a fost și cu cine s-a bătut. S-a bătut cu UTI, cu AEM, cu Luxten, s-a bătut cu firmele mari din această țară. Culmea, că licitațiile cele mai mari pe care le-a câștigat nici măcar nu sunt în Timiș”, a spus fostul pedelist.

Acesta acuză noua conducere a PNL Timiș că una a spus în campanie și alta a făcut după alegeri. „Grupul de Acțiune Locală al primarilor a avut trei obiective majore. Primul – să-l pună pe Nica președinte al CJT, iar ăsta cred că a fost mai mult obiectivul lui Rusu de la Becicherec, decât al PNL. Al doilea – să-l dea pe Robu jos, asta și-au dorit, să pună mâna pe partid. Iar unul dintre cele mai importante lucruri cu care s-au bătut în piept în toți acești ani, și au spus lucrul ăsta peste tot, era să nu mai avem parlamentari din afara județului. Eu spun că Alina Gorghiu trebuie să fie parlamentar, de Timiș sau de altceva nu e treaba mea. Domnul Nica și cu domnul Groza, care s-au bătut cu pumnul în piept că nu o vor, dintr-o dată nu mai au nimic de spus. Nici măcar la Ben, și credeți-mă că relația lor cu Ben nu e una bună. Singurii pe care cei doi i-au impus sunt Șandru și Chira, în rest n-au avut nicio contribuție la listă. La Marilen să zicem că n-au avut nimic de comentat, dar la Ben au avut. La Alina au avut de comentat toată campania. Dar dintr-o dată e ok. Eu nu spun că ei nu merită să fie în continuare parlamentari, ba din contră. Dacă eu cu domnul Robu rămâneam în continuare la coducerea filialei, ar fi fost pe listă, atâta doar că noi n-am fi spus că nu-i vrem”, a mărturisit Popoviciu.

„Eu am curajul să vorbesc pentru că nu depind de nicio funcție publică sau politică. Claudiu Buciu la fel. Le cer și altora să vorbească, pentru că în PNL Timiș acum e dezastru. Eu vreau să vorbesc despre un PNL curat, astăzi noi avem o organizație plină de oameni care n-au făcut nimic pentru acest partid, care se trezesc că poate vor fi parlamentari, care conduc, care cheamă președinții de organizații sau pe primari la sediu și îi întreabă «cine ești?». Ăștia sunt oamenii care conduc astăzi PNL Timiș”, a încheiat Alin Popoviciu.

11 COMENTARII

  1. Nu tie rusine ma nesimtitule. Stim ca nu, esti la fel de ultracinstit si ultralegalist ca sefu tau robu. Dar pana atunci poate ne povestesti si noua cum ai reusit performanta sa pacalesti statul roman si sa cumpere TIM RAIL CARGO o afacere de milioane de euro anual la pret de mijloc fix, adica nici 30000 mi de euro. De platforma Aurel Vlaicu e vorba si unde doar CFR va plateste 50000 euro pe luna. Stim, nici nevasta-ta si nici udrea elena nu mai sunt in firma, a ramas de fatada doar papagalul de Trica. De ce nu a cumoarat Trica platforma (care a fost a CFR) pentru CFR ca vanzarea s-a facut cand era el director. La brutarie cu voi. Apropo, nu voi i-ati platit cautiunea lui udrea?

  2. Esti pe final de cariera nesimtitule.Ai mintit si ai fost papagal toata viata.Vii tu sa dai in Alin Nica de frustrat ca nu ajungi in parlament.Sa spui ca a sabotat organizatiile din judet cand tu ti-ai numit oamenii sa iti faci jocurile in comunele periurbane. Bine ca scapa Timisul de un “obosit penal”.Smecher rau Alin Nica sa isi lucreze proprii candidati prin judet si ba mai mult sa ii si iasa alti candidati pe care si a dorit.Robu a pierdut ca l-a pus Nica sa dea “10”,iar tu te lauzi cu primarul de la Moravita adus de tine ca a iesit primar cand el iesea oriunde primar.Era la PMP si a iesit la europarlamentare pe locul 1.Sacalaz,Giroc,Giarmata si Dumbravita sabotate idiotule de tine ca i-ai pacalit pe oameni cu niste candidati slabi.Unii dintre ei si aici ma refer la Buboi si Iancau niste agramati care doar bani care ii vedeai de la ei i-au propus in fruntea listei sa fie candidati.Tu Popoviciu esti tot mai mic si sa iti zic ceva…”nu te vrea nici oamenii din PNL Timis si nici Bucurestiu”,esti o fetita care arunca cu noroi doar in partid acum si nu impresionezi cu nimic.Ti-a iesit la Lugoj ca nu avut lugojeni cu cine sa voteze si nimic mai mult.Nu ai muncit pentru partid,ai muncit pentru interesele tale.Mergi la tenis si ramai acolo…Tinem aproape…

  3. :Vă dau toate locațiile din oraș unde au fost mash-uri cu Alin Nica, și vă rog frumos să vedeți câte facturi sunt la partid. Știți ce firmă are domnul Șandru?”
    DNA sa vina sa va ia! Curaj si onoare ! Bravo

  4. Papagalii si infractorii din gasca lui Groza si Nica au inceput sa isi apere interesele? Dinulescu si alti afaceristi penali din PNL trebuie sa aiba grija ca vine si timpul lor. Stam cu ochi pe voi golanilor. Groza la cat a furat in Sannicolau incearca sa faca jocuri de putere, dar NU va scapa de mana lunga a justitiei. In plus si Nica cu problemele lui penale nu ii va tine spatele, si atunci sa vezi jocuri de putere! Popoviciu are si el bubele lui dar aici are dreptate. Procurorii vor face lumina golanilor. Ramanem atenti la furaciunile voastre…..

  5. PNL e un grup de interese organizat (ca și celelalte partide parlamentare). Își bat joc de cetățeni, de banii statului. Parchetele ar trebui să – i urmărească și Popoviciu să facă plângere penală împotriva celorlalți care au furat.

  6. A ajuns rău de tot Filiala P.N.L.Timiș-Timișoara! Se bat între ele grupările de mafioți din două tabere, care nu demult își dădeau mâna, împarțindu-și egal „prada”( PNL- PDL) iar acum una din tabere s-a „haloșit” și vrea ea tot(PDL). După ce se vor ocupa in fața alegătorilor, prin.presă, pe la televiziuni, își vor da, probabil, iar mâna , se vor ocupa și își vor umili electoratul RUȘINE, MARE RUȘINE!!!

  7. Groza , acest PENAL INFECT SI ABJECT trebuie eliminat din politica. In Sannicolau tot ce inseamna spatii comerciale si afaceri imobiliare, terenuri , industrie … sunt pe interpusii lui. Controleaza si coordoneaza o retea din infractori . Procurorii stiu ca acest primar este un talhar dar cred ca il protejeaza cu gruparea din Arad. Odata cade si se rostogolesc lucrurile si atunci vai mama lui.
    GROZA PROGATESTETE DE POPA SAPCA! NU CEI SCAPA NEPEDEPSIT SI TOT CE AI FURAT VEI PIERDE.

  8. Spune bhai Popoviciule cum a cumparat pe nimic Gaita de la RATT, lasa vrajelile cu meritocratia. Le-a vandut la fier vechi si le-a cumparat la pret infim.
    Adevarul ca PNL e mult mai curat fara tine.
    Si nu-l mqi plange pe nea Robu. El a pierdut pe mana lui primaria, mai ales aducand langa el oameni de doi bani, ca tine si altii…

Dă-i un răspuns lui Vai de noi! Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.