Reacția PNL Timiș după atacurile lui Nicolae Robu, Alin Popoviciu și Claudiu...

Reacția PNL Timiș după atacurile lui Nicolae Robu, Alin Popoviciu și Claudiu Buciu. Cine a scăpat de „dojană”

3
DISTRIBUIȚI

Organizația PNL Timiș a anunțat, luni seara, că se delimitează de ieșirile publice ale lui Nicolae Robu și Alin Popoviciu și de interpretarea eronată a acestora cu privire la rezultatele alegerilor parlamentare din 6 decembrie 2020.

Liberalii au precizat că luni a avut loc întâlnirea Colegiului Director Județean în cadrul căreia a fost realizată o analiză corectă a voturilor obținute, de către structurile abilitate ale organizației, cu participarea conducerii  filialei și a viitorilor parlamentari PNL.

„În urma analizei efectuate s-a ajuns la concluzia că, pe județ, exceptând Timișoara care a fost pierdută la alegerile locale de către Nicolae Robu, opțiunea politică a electoratului a fost pentru PNL, care a câștigat un procent de 27% în fața USR care a obținut doar 19%. Aceste procente de la parlamentare reconfirmă victoria de acum două luni, de la alegerile locale, atunci când Alin Nica și lista de consilieri județeni PNL au obținut locul întâi în preferințele alegătorilor”, au transmis reprezentanții PNL Timiș.

Potrivit acestora, comparativ cu alegerile parlamentare precedente, din 2016, PNL a înregistrat o pierdere de doar  0.79%, în condițiile unei participări mai scăzute și fără să aibă primar în funcție la municipiul Timișoara.


Organizațiile și primarii PNL din județ s-au mobilizat și au recuperat procentele pierdute la Timișoara din cauza imaginii dezastruoase a tandemului Nicolae Robu – Alin Popoviciu.

„Percepția negativă creată în jurul conduitei lui Nicolae Robu a fost agravată de plecarea a zece primari PNL către PSD în timpul mandatului acestuia deoarece nu mai suportau comunicarea deficitară și managementul abuziv al fostului primar al Timișoarei. Semnalele privind haosul întreținut de Nicolae Robu, și în Timișoara și la conducerea organizației județene, au fost vizibile de mult și confirmate în momentul în care acesta a rămas pe funcția politică, deși a fost contestat cu argumente legale, în urma organizării unui simulacru de alegeri. Votul, ca simbol și ca parte a procesului de luare a deciziilor, se pare că înseamnă nimic pentru domnul Nicolae Robu care duminica aceasta a ales să absenteze la urne, dar este prezent la pornirea unui scandal pe teme false. Pe fondul plecării primarilor, al imaginii publice negative cauzate de Nicolae Robu și al pierderii alegerilor europarlamentare, actualul președinte PNL Timiș, Alin Nica a început un proces de reconstrucție a filialei județene și a organizației PNL Timișoara. Primii pași realizați în acest sens au vizat excluderea lui Alin Popoviciu, care, supărat că în PNL nu se mai iau decizii pe șezlong, la plajă, a ieșit să atace și să conteste PNL, părtinitor și fără argumente. În momentul de față, pentru PNL Timiș, Alin Popoviciu este un fost membru de partid a cărui excludere a fost votată aproape în unanimitate”, au precizat reprezentanții PNL Timiș.

Liberalii mai spun și care este concluzia analizei alegerilor parlamentare 2020: PNL are cel mai mare număr de mandate de parlamentar dintre partidele din Timiș, așadar rezultatul este unul bun. Au fost conștientizate punctele în care PNL Timiș, prin membrii și conducerea sa, mai are de lucru, și s-a dat startul unui proces de creștere care va duce la dezvoltarea întregului județ.

Comunicatul filialei liberale nu spune, însă, nimic despre Claudiu Buciu, primarul din Lugoj care a avut de asemenea cuvinte grele la adresa conducerii PNL Timiș, pe un grup intern de Whatsapp al organizației.

3 COMENTARII

  1. Degeaba incercati sa-l lasati pe Robu intr-o lumina proasta,nu reusiti.Singurul adevar este ca timisoara a fost slefuita de Robu si pnlul ar trebui sa-i multumeasca si sa se simta onorat ca il au in partid.

Dă-i un răspuns lui euuu Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.