Consilierii locali USR PLUS „se fac că plouă” după dezvăluirea că noul...

Consilierii locali USR PLUS „se fac că plouă” după dezvăluirea că noul director Colterm a avut probleme penale

2
DISTRIBUIȚI

Reprezentanții USR PLUS, formațiunea care și-a construit imaginea pe sloganul „fără penali în funcții publice”, sau chiar „fără hoție la primărie” în Timișoara, evită mai mult sau mai puțin elegant să abordeze tranșant subiectul problemelor cu legea din trecutul lui Bogdan Nanu, „uns” recent director al Colterm.

„Am văzut articolele, din păcate nu mă pot pronunța până nu facem o analiză în forurile interne (n.r. – ale partidului). Trebuie să stăm de vorbă cu omul și să analizăm documente. Nu putem să ne dăm cu presupusul dintr-un articol de presă, trebuie să fim profesioniști”, ne-a spus Andrei Meșter, consilier local USR PLUS.

Contactată de PRESSALERT.ro, Ana Munteanu, consilier municipal al USR PLUS, a declarat inițial că nu se poate pronunța pentru că trebuie să discute cu colegii din executiv.


Apoi a revenit cu următoarea poziție: „USR PLUS a militat încă de la început împotriva promovării în funcții de conducere publice a unor persoane cu probleme penale. Consider că alegerea făcută de colegii mei din executiv este cea mai bună soluție identificată de aceștia în această perioadă extrem de dificilă pentru Colterm. Anterior publicării articolelor din presa locală nu cunoșteam situația domnului Bogdan Nanu. Menționez că nu intră în atribuțiile consilierilor locali să cunoască toate persoanele și tot CV celor din administrația publică. Întăresc declarația de mai sus: am încredere în deciziile luate de colegii mei din executiv și sunt sigură că acțiunile lor vor avea consecințe pozitive asupra timișorenilor”.

Un alt consilier local al USR PLUS, Rodica Militaru, ne-a declarat: „Și pentru mine a fost o surpriză, nu cunosc cazul, dar sunt convinsă că primăria și domnul primar vor face o declarație pe această temă. Am înțeles că omul și-a plătit datoria, dar mai multe nu pot să vă spun”.

Consilierul municipal Vlad Boldura, la fel, nu se poate pronunța, ar fi avut nevoie de mai multe ore pentru a ne da un răspuns referitor la situația directorului de la Colterm. Contact pentru a exprima un punct de vedere, consilierul local Cornel Ilca de la USR PLUS ne-a răspuns sec: „Va fi un comunicat oficial al partidului”.

Între timp, reacția primarului Dominic Fritz, care l-a prezentat acum mai puțin de două săptămâni pe Bogdan Nanu ca pe potențialul salvator al Colterm, se lasă așteptată.

2 COMENTARII

  1. „Anterior publicării articolelor din presa locală nu cunoșteam situația domnului Bogdan Nanu.” AHA, deci esti BOU. oare cate alte astfel de cazuri mai sunt? AUR 40%+ la urmatoarele alegeri, aia-i sigur

Dă-i un răspuns lui tibi Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.