Traficant de cocaină din gruparea Boncu, proaspăt condamnat, în primele rânduri ale...

Traficant de cocaină din gruparea Boncu, proaspăt condamnat, în primele rânduri ale protestului din Timișoara împotriva restricțiilor. Reacțiile când au trecut pe lângă sediul DIICOT

16
DISTRIBUIȚI


Unul dintre traficanții de cocaină din gruparea condusă de Lucian Boncu, care vineri a fost condamnat în dosarul DIICOT, s-a aflat printre cei din fruntea marșului de azi noapte, care au sfidat restricțiile impuse de autorități. Îmbrăcat în roșu și cu o mască neagră pe față, fiind printre puținii demonstranți care au avut fețele acoperite, Deian Miloșev apare în mai toate punctele protestului de azi noapte.

Deian Miloșev a fost, vineri, condamnat de Tribunalul Timiș la cinci ani și patru luni de închisoare, fiind găsit vinovat de săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc ( 4 acte materiale) și de deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu (2 acte materiale). Miloșev a fost, în timpul procesului, rearestat împreună cu liderul interlop Lucian Boncu, după ce au încălcat termenii arestului la domiciliu, după ce au fost interceptați de DIICOT în timp ce discutau despre cum să-i aplice o pedeapsă unui alt inculpta și să facă bani într-o afacere imobiliară din Giroc, deși aveau interdicție de a comunica. În acest moment, Deian Miloșev este sub control judiciar.

Deian Miloșev apare atât în Piața Operei din Timișoara când se strângeau protestatarii, dar și în fruntea celor care au mărșăluit, în prima fază, până la Catedrala și apoi dinspre centru spre fântâna Punctele Cardinale. La un moment dat, s-a ”pierdut” în mulțime. Când coloana se apropia de sediile parchetelor, se aude o discuție între prietenii lui Deian Miloșev, când se spune ” hai să dărâmăm DIICOT-ul”.  Discuția despre DIICOT continuă și se aude un bărbat care spune ”să luăm pietre să aruncăm”.


Când coloana trece prin fața sediului DIICOT, unul dintre prietenii lui Miloșev îl strigă insistent pe acesta să întoarcă imediat capul, moment în care se aude un potop de înjurături ”să-i f..t în gură. Lua-le-aș rasa-n p…a. Băga-mi-aș p..a în mintea lor”.

Contactat de PRESSALERT.ro, Deian Miloșev a negat categoric, inițial, prezența sa la protest – ”nu am fost!”. Când i-am spus că sunt niște fotografii, a admis că ”posibil. Am trecut pe la nașul meu. I-am dat un încărcător și o apă. Atâta Nu sunt curios (de plimbare). Eu după necazul ăsta am cam rămas fără prieteni. Credeți-mă”. Când i-am spus toate punctel din oraș pe unde a fost surprins în filmări, Deian Miloșev a explicat că ”am stat așa, am căscat gura, eu nu nimic. Eu nu-s cu chestii din astea politice, nici nu mă interesează, nici nu vreau. Nu sunt vreun instigator cu partide, nicio treabă”.

16 COMENTARII

  1. Mare articol ..recomand Premiul Pulitzer..în dreptul Anglo Saxon se numește hartuire asupra unei persoane în legătură cu viata privata! în dreptul intern se numește încălcarea unui drept constituțional acela de beneficiar al prezumției de nevinovăție pana la pronunțarea unei hotărâri definitive..în codul jurnalistului european se numește imparțialitate de opinie exprimata public! Succes în inițierea și aplicarea uneia din consecințele relatate anterior , bineînțeles după o prealabila documentare individuală! Dacă aplicați cenzura acestui mesaj mai încălcați cu bună știință o norma interna adică libera exprimare sau chiar principiul cenzurii unui sistem nedemocratic! Pe cale de consecinta exercitati corect titulatura de jurnalism wuropean!

  2. Aceasta grupare nu a fost niciodată periculoasa prin prisma inteligentei , tenacității , strategiei ! Aceasta grupare a fost mai mult periculoasa prin prisma prostiei ! Haita proasta cu semnalizare ! Gen eu sunt mai deștept ca presa, justiția și oricine altcineva ! Ce dacă am control judiciar , condamnare și îmi este interzis sa particip la proteste , Manifestații publice chiar și la vot ? Eu pot sa fac live-uri participând la ele ca nu se prinde nimeni ca doar e proasta poliția ! Și dacă se prinde Tot poliția și presa e proasta !

  3. asta spune multe despre justitiabilii nostri. PAI IL BAGATI IN PLM IN AREST SAU NU? ce plm de tara e asta? judecatori si procurori de toata p*la, fenomenal!

  4. „Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.”
    Domnule Dragos Bota nu vad unde e știrea? Indiferent de problemele pe care le are omu asta cu legea,are dreptul la liberă exprimare d.p.d.v. constitutional la fel ca mine si ca tine…plus ca nu vad sa comită (din poze) sau cel puțin nu ai relatat ca ar fi comis vre-o ilegalitate, ba chiar e singurul care poarta mască… Deci unde e știrea?! Te rugăm sa rămâi obiectiv in relatări.Vendetele personale pastrează-le si inceteaza sa mai relatezi mizerii.
    Nu m-ar mira daca ar ajunge prefect de Timiș la câți penali in functii publice avem… Despre ei nimic?! Despre domnul primar al cărui partid avea sloganul „fară penali in funcții publice” si numirile de dupa ocuparea funcției nu ne relatezi nimic?! Ne relatezi despre prezenta (citez) : unui mic „el chapo” intre legendele urbane condamnat la 5 ani pentru 0,6 grame (am incheiat citatul) la un protest :)))

    • Protestele in pandemia sunt acte de terorism sanitar . E ilegal și stupid așa ceva . Vrei sa te sinucizi ? Mergi in câmp sau pădure și nu lua și pe restul dacă nu te duce capul . Analfabeții și Hoții de buzunare au fost organizați de fosta conducere a primăriei TM care colcăie de securiști , interlopi și magistrați corupți , totul pe față , nici ninse mai obosesc sa se ascundă sau sa se prefacă . Ies de disperare ca intra la pușcărie mulți din ei in viitorul apropiat . Atunci toți trolii ca tine care stau pe FB și ziare locale , repeta ca o moara stricata ca Fritz-Spitz fura Timișoara și Arafat nu e român etc rămân fără job . Sunt curios câți bani se iau și cum fac plata autoritățile rusești acestor bișnițari de țară .

  5. Astia sigur dau credibilitate protestului, pseudo-interlopii care pana anul trecut erau mufati prin inculpatul nasleu la capusat primaria si la angajat gagicele in posturi bune si caldute. Pare ca acolo fiecare intelege altceva prin cuvantul ”libertate”

Dă-i un răspuns lui tibi Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.