Viceprimarul Lațcău, după declarațiile anti-carantină ale liberalului Nica: „Avem de fapt un...

Viceprimarul Lațcău, după declarațiile anti-carantină ale liberalului Nica: „Avem de fapt un calcul politic foarte cinic în fața unei situații tragice”

3
DISTRIBUIȚI

Președintele Consiliului Județean Timiș s-a manifestat vocal în ultima perioadă împotriva impunerii carantinei în Timișoara și în localitățile limitrofe, iar de criticile sale nu au scăpat nici colegii de partid sau cei de alianță. Prezent la emisiunea PRESSALERT LIVE, Ruben Lațcău, viceprimarul USR PLUS al Timișoarei, nu a ratat ocazia de a-l „înțepa” pe colegul său de alianță.

„Pandemia a produs oboseală, dar și efecte economice serioase pentru foarte mulți dintre noi, este o atitudine de înțeles, există frustrări și nemulțumiri atât în zona industriei creative, cât și în zona Horeca față de efectele pe care pandemia le crează. Suntem conștienți de acest lucru, dar rolul politicienilor este acela de a lua deciziile dificile atunci când acestea se impun și de a lucra împreună pentru a găsi cele mai eficiente soluții. Cred că deciziile care s-au luat în ultimele săptămâni au fost politicianiste, a fost o oportunitate politică pe care cineva a vrut să se cațere”, a spus viceprimarul Timișoarei, nominalizându-l direct pe Alin Nica.

Ruben Lațcău este de părere că liderul interimar al PNL Timiș s-a îngrijit mai mult de propria imagine prin declarațiile pe tema carantinei.


„Eu nu am mai făcut politică până acum, nu am experiența vechilor politicieni care știu cum să-și instrumentalizeze lucrurile într-un interes personal. Dar am observat că sunt două tipuri de politicieni. Sunt oamenii aceia care înțeleg că există o menire mai mare în rolul și funcția pe care o au, și că e nevoie uneori să faci alegerile dificile, pe care le știi că sunt corecte, chiar dacă acestea îți crează dezavantaje politice. Și mai sunt acei politicieni care își conduc acțiunile și care guvernează cu ochii pe sondaje, pe opinii de moment, și care nu ratează nicio ocazie de a se cățăra pe posibilități. În acest moment trăim acest lucru în Timișoara, pentru că nu avem de fapt o opinie consecventă în timp a președintelui CJT. Avem de fapt un calcul politic foarte cinic în fața unei situații tragice, foarte mulți oameni sunt într-o situație economică dificilă, societatea este obosită, sistemul medical este la capătul puterilor, iar această atitudine lipsită de responsabilitate din păcate nu ajută pe nimeni. Nu ajută nici bolnavi de COVID, nici sistemul medical. Pare genul de calcul politic făcut la Sânnicolau Mare, făcut ca pe vremuri. Sunt niște decizii care nu fac cinste unui tânăr politician, nu sunt niște decizii care să facă Timișul un județ european. Acest mod de gândire și acest mod oportunist de a acționa în situații tragice nu are legătură cu o dezvoltare europeană nici a Timișoarei nici a Timișului”, a „înțepat” Ruben Lațcău, cu referire la secretarul general al PNL Timiș, Dănuţ Groza, primarul oraşului Sânnicolau Mare.

„Multe dintre nemulțumiri sunt îndreptățite, sunt lucruri care s-ar putea face mai bine. Noi putem, prin parlamentarii de Timiș pe care PNL și USR PLUS îi are, să propunem amendamente la Legea Carantinei, care a fost susținută de guvernul PNL, să facem măsurile mai eficiente și mai actualizate”, a mai apus viceprimarul, care consideră, totuși, că până la urmă colaborarea cu Alin Nica va fi una benefică.

3 COMENTARII

  1. care e calculul politic? ce ne va schimba parerea ca guvernul este cretin si rauvoitor cand aplica masuri abuzive care se vede ca nu merg? tu crezi ca nica imi schimba mie parerea? latcau, esti un retardat

Dă-i un răspuns lui tibi Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.