Lecții de gramatică în plenul Consiliului Județean Timiș

Lecții de gramatică în plenul Consiliului Județean Timiș

2
DISTRIBUIȚI

Noul regulament de funcționare al Consiliului Județean Timiș, dezbătut în plenul de miercuri, a stârnit dezbateri… gramaticale. S-a cerut chiar și un punct de vedere de la Academia Română. Aleșii au bătut apa în piuă aproape o oră până când să aprobe acest proiect.

Cel care a atras atenția că există greșeli gramaticale în proiectul de regulament a fost Petru Andea, consilier județean din partea PSD.

„Sunt și câteva greșeli de gramatică, începând de la titlu: «Regulamentul de funcționare și organizare A consiliului județean». Regulamentul este AL consiliului, că nu organizarea și funcționarea consiliului, ci regulamentul consiliului.”, a subliniat consilierul PSD Petru Andea.

Acesta a fost contrazis de liderul administrației județene, Alin Nica.

„La chestiunea titlului, corect este A consiliului județean, nu AL consiliului județean, pentru că e vorba de organizarea și funcționarea consiliului județean, iar regulamentul reglementează această organizare și funcționare a consiliului județean”, a spus Nica.

Replica lui Andea nu s-a lăsat așteptată.


„Suntem ingineri amândoi. Dacă e organizarea și funcționarea, atunci acestea sunt ALE consiliului județean, pentru că sunt două entități. Eu cred că e vorba de regulament. Trebuie revăzut întreg textul pentru că în foarte multe articole se folosește când «a», când «al» consiliului.”, a precizat Petru Andea.

Alin Nica a venit apoi cu contraargumente. „Am făcut o adresă la Academia Română și răspunsul din partea lor pe acest subiect e foarte clar și e cum v-am spus: regulamentul de organizare și funcționare «a» consiliului județean. Determinanții «organizare» și «funcționare» se referă la Consiliul Județean Timiș și atunci trebuie să facem acordul cu aceste două… atribute. Trebuie corectat unde apare «al» consiliului, făcut consecvent cu normele în vigoare.”, a spus Nica.

Liderul CJT a admis că în text mai sunt dezacorduri și i-a cerut secretarului general al județului să elimine greșelile gramaticale care s-au strecurat în întreg documentul.

2 COMENTARII

  1. Unul mai penibil ca altul. N-or fi gasit vreun profesor de romana la care sa apeleze?! Iar Nica e, din nou, un monument de infatuare ! Sa scrii Academiei ca sa-l lamuresti pe Andea e…mult prea mult zgomot degeaba

  2. “Prostul nu e prost destul daca nu e si fudul”… Cred ca Nica ar trebui sa lase nasul in jos, pe o carte de gramatica.. Multe din mesajele postate de el pe Facebook contin greseli gramaticale!

Dă-i un răspuns lui Viorel Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.