Planuri de reabilitare pentru șoseaua care iese din Timiș spre Lipova. Ce...

Planuri de reabilitare pentru șoseaua care iese din Timiș spre Lipova. Ce buget a alocat consiliul județean în acest an

1
DISTRIBUIȚI

O nouă investiție importantă pentru timișoreni și mii de timișeni a fost demarată de consiliul județean. Este vorba despre modernizarea DJ 691, între nodul A1 din Giarmata și limita cu Aradul, cale de acces importantă pentru timișenii care vor să ajungă la Lipova.

Într-o primă fază, a fost emis certificatul de urbanism, iar acum se lucrează la întocmirea documentației prealabile execuției propriu-zise.


Procedurile sunt incluse în bugetul CJT și vor fi parcurse anul acesta, lucrările de asfaltare fiind programate a demara în 2022.

„Este un drum legătură cu județul Arad important pentru mulți timișoreni. În plus, leagă patru comune mari, Giarmata, Pișchia, Fibiș și Mașloc, de Timișoara și Lipova. Am primit certificatul de urbanism, iar acum lucrăm în ritm alert la documentația tehnico-economică necesară. De altfel, am alocat pe bugetul din acest an suma de 970.000 lei pentru documentații, proiect tehnic și exproprieri. Ne dorim ca execuția propriu-zisă a lucrării să intre pe bugetul de anul viitor”, a spus președintele CJ Timiș, Alin Nica.

Drumul județean 691 este vizat și de o altă investiție importantă a Consiliul Județean, aflată deja în execuție. Este vorba despre lărgirea șoselei la patru benzi, de la ieșirea din Timișoara, pe raza comunei Dumbrăvița, până la nodul cu A1, în Giarmata.

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui caraneanul Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.