Controale-fulger ale polițiștilor locali din Timișoara la firmele din zona centrală FOTO

Controale-fulger ale polițiștilor locali din Timișoara la firmele din zona centrală FOTO

0
DISTRIBUIȚI

Poliția Locală continuă să fie cu ochii pe firmele care desfășoară diferite activități în zona centrală a orașului și, așa cum a atenționat deja, a continuat verificările în ceea ce privește păstrarea curățeniei.

„Atenționăm că aceste controale sunt inopinate și au drept scop nu sancționarea, ci obișnuirea reprezentanților firmelor să respecte legislația și totodată cetățenii care le calcă pragul”, au transmis reprezentanții Poliției Locale Timișoara.

Astfel, în această dimineață, 29 de agenți economici de pe străzile Eugeniu de Savoya, F. Mercy, Augustin Pacha, Strada Fără Nume, Hector, Martin Luther, Țepeș Vodă și T. Doda au fost verificați.

Agenții au întocmit șase procese verbale de sancționare în valoare totală de 9.500 de lei. Sancțiunile au fost aplicate pentru lipsa contractului cu societatea de salubrizare, nerespectarea colectării selective a deșeurilor, depozitarea de deșeuri din construcții pe domeniul public și s-a aplicat o somație pentru nerespectarea curățeniei într-o curte interioară.

„Reamintim că în urmă cu aproximativ o lună, Poliția Locală Timișoara atrăgea atenția persoanelor juridice că vor fi efectuate verificări și se vor lua măsuri împotriva celor care nu păstrează curățenia și nu întrețin locațiile în care desfășoară activități comerciale.


Acțiunile vor continua și în perioada următoare”, au mai transmis reprezentanții Poliției Locale Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.