Bărbat din Timiș, care era în carantină, amendat de polițiști pentru că...

Bărbat din Timiș, care era în carantină, amendat de polițiști pentru că a ieșit din curte

0
DISTRIBUIȚI

Continuă controalele autorităților locale cu scopul de la limita răspândirea virusului Covid-19.

La acțiunile de ieri au luat parte aproape 300 de polițiști de la IPJ Timiș  împreună cu polițiști locali, jandarmi, pompieri și reprezentanți ai ITM Timiș.

Un bărbat din orașul Sânnicolau Mare a avut ghinionul să fie prins de oamenii legii în fața curții casei în care locuiește și a fost amendat cu 2.500 de lei pentru că a ieșit din casă în timp ce se afla în carantină.

Verificările de ieri au vizat 109 societăți comerciale, precum şi 90 de mijloace de transport persoane, dintre care 64 de mijloace de transport în comun, fiind totodată legitimate peste 25.00 de persoane.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 112 amenzi în valoare totală de 39.500 de lei.

Dintre acestea 107 sancțiuni în valoare de 35.000 de lei au fost aplicate pentru nepurtarea măștii sanitare, o sancțiune în valoare de 2.500 de lei a fost aplicată pentru nerespectarea interdicțiilor privind măsura carantinării și patru amenzi în valoare de 2.000 de lei pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație.

„Reamintim TELVERDE-0800800165/WHATSAPP 0755021218, numerele de telefon la care pot fi sesizate nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19.


Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție individuală și interdicțiile impuse în această perioadă! Poliţiştii timișeni continuă acţiunile pentru informarea cetățenilor și operatorilor economici, precum și pentru prevenirea nerespectării legislației în domeniu”, au transmis, azi, reprezentanții IPJ Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.