Președintele CA al Colterm după anunțul insolvenței: „Este o intenție de a...

Președintele CA al Colterm după anunțul insolvenței: „Este o intenție de a salva Colterm și a proteja consumatorul”

1
DISTRIBUIȚI

Ioan Silviu Doboși, președintele Consiliului de Administrație de la Colterm de săptămâna trecută, a declarat, luni, că sâmbătă a făcut un tur al lucrărilor din oraș.

Potrivit acestuia, punctele nevralgice sunt zona Odobescu și azi de dimineață a fost prezent antreprenorul pe șantier cu dirigintele și cei de la Colterm. Acesta a spus că este interesat ca lucrările să fie executate corect și să poată fi furnizată căldura.

„Un alt punct nevralgic a fost PT 21 de pe strada București, Școala Generală nr. 16. Acum mă întorc la Colterm unde avem o întâlnire cu oamenii tehnici în așa fel încât până la sfârșitil săptămânii Generală 16 și grădinița din zonă să aibă căldură. Pe strada Mureș se lucrează pe circuitul primar. Marți va fi o joncțiune importantă între circuitul nou și circuitul vechi”, a spus Ioan Silviu Doboși, președintele Consiliului de Administrație de la Colterm.

Acesta a mai precizat că Primăria Timișoara a alocat fonduri suplimentare pentru plata gazului.

Potrivit acestuia, la ședința Consiliului de Administrație de la Colterm, care a avut loc luni dimineață, au fost două puncte pe ordinea de zi.

În CA s-a votat deschiderea procedurii de insolvență la propunerea directorului Colterm, care are în vedere securizarea consumatorilor și propunerea RomInsolv SPRL ca administrator judiciar temporar.

„Planul de reorganizare va fi întocmit de către administratorul unic și de către administratorul judiciar.


În cursul zilei de azi, cererea de insolvență va fi întocmită împreună cu biroul de avocatură. Aceasta se va înainta judecătorului sindic, care în maxim zece zile va trebui să se pronunțe în așa fel încât judecătorul sindic va numi administratorul judiciar, după care se va numi în AGA administratorul unic. Este o intenție de a salva Colterm și a proteja consumatorul”, a precizat Ioan Silviu Doboși, președintele Consiliului de Administrație de la Colterm.

Doboși a mai spus că a găsit în Colterm o bună competență tehnică și că instalațiile sunt întreținute în așa fel încât să funcționeze.

„Prin insolență eforturile financiare le vom putea canaliza spre viitor. Subliniez încă o dată, insolvența nu înseamnă faliment. Există trei contracte cu furnizori de cărbune, o garnitură de tren înseamnă în jur de 200.000 de lei. Doar Redolaj și Movistar au rămas la același preț”, a mai spus Doboși.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.