Un timișorean, cu apartamentul racordat la Colterm, a murit încercând să se...

Un timișorean, cu apartamentul racordat la Colterm, a murit încercând să se încălzească de la aragaz. Fiica sa, găsită inconștientă

6
DISTRIBUIȚI

O tragedie s-a produs, aseară, în Timișoara.


Polițiștii Secției 3 Timișoara au fost sesizați, în jurul orei 21,15,  că într-un apartament dintr-un bloc de pe strada Dumitru Kiriac din Timișoara a fost găsit decedat un bărbat, de 66 de ani, iar fiica lui, în vârstă de 38 de ani a fost găsită în stare de inconștiență.

Ajunși la fața locului au stabilit că tatăl și fiica au aprins aragazul pentru a încălzi apartamentul care era racordat la Colterm și care nu mai era încălzit după ce societatea de termoficare nu mai livrează căldură. Toate geamurile în casă erau închise.

A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

6 COMENTARII

  1. Speram ca dosarul penal deschis, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, este pe numele MARETULUI fritzulica. Adica NU speram. SIGUR trebuie sa fie asa.

  2. Cât de slabi de minte sunteți oameni buni! Cum puteți învinovății oamenii fără să aveți habar de ceea ce se întâmpla cu Coltermul…efectiv imi este milă de voi! Sincere condoleanțe familiei in cauză. Sunt convins ca nu Friz e vinovatul, vinovat e sistemul corupt de pana acuma! Va rog sa va treziți și sa realizați adevarata cauza!

  3. Pai pe numele lui Robu se face dosar, sigur. Doar datoriile la Colterm is facute de el nu de Fritz.
    Este o tragedie ce s-a intamplat si ca s-a ajuns aici.
    Condoleante familiei.

Dă-i un răspuns lui Primavara Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.