Lucrările de reabilitare a Liceului Teoretic „Iris” Timișoara continuă. Când se finalizează...

Lucrările de reabilitare a Liceului Teoretic „Iris” Timișoara continuă. Când se finalizează șantierul

0
DISTRIBUIȚI

Administratorul public al județului Timiș, Marian Constantin Vasile, împreună cu reprezentanții ADR Vest, au efectuat, zilele trecute, o nouă vizită de lucru pe șantierul Liceului Iris din Timișoara.

În ciuda situațiilor neprevăzute și a problemelor apărute în decursul acestui an, constructorul a reușit să avanseze cu lucrările de reabilitare și consolidare. Astfel, acum se lucrează la montajul structurii metalice a acoperișului, care este și cea mai amplă parte a lucrării.

În luna ianuarie a anului următor, constructorul și-a luat angajamentul de încheiere a lucrărilor la structura metalică a acoperișului, finalizarea lucrărilor la două săli de clasă și turnarea șapelor.

Conform noului grafic de execuție, termenul de finalizare a lucrărilor este ianuarie 2023.

Printre altele, la Iris au loc lucrări de reabilitare termică, dar și de realizare a unui sistem de asigurare a energiei electrice și termice cu ajutorul panourilor solare.


Se realizează, de asemenea, un acoperiș nou.

În plus, se montează rampe pentru persoane cu dizabilități la toate căile de acces, o casă de lift în exteriorul clădirii și o scară metalică de evacuare pentru toate nivelele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.