Anchetatorii din cadrul DNA Timișoara au descins în această dimineață la sediul primăriei din comuna Giroc.
„Vizita” vine în condițiile în care ieri iordanianul Mueen Al Shawish a fost arestat preventiv pentru 30 de zile sub acuzația de dare de mită.
Acesta este acuzat de procurorii DNA că a oferit 90.000 de euro șpagă arhitectului comunei timișene pentru eliberarea a două adeverințe pentru terenuri extravilane care trebuiau să apară ca fiind intravilane și pentru eliberarea unei autorizații de construire.
În cadrul anchetei a fost audiat și partenerul său de afaceri, Pascu „Puiu” Minda, considerat „eminența cenușie” a afacerilor imobiliare din Giroc. Acesta a fost citat ieri la sediul DNA Timișoara, dar a refuzat să facă orice fel de declarație. Minda este suspect în acest dosar, fiind acuzat de faptul că a fost cel care a intermediat legătura între Mueen Al Shawish și arhitectul comunei Giroc.
Polițiștii de la DNA care au descins astăzi la Primăria Giroc caută o serie de documente legate atât de afacerea investigată, cât și de alte documente care ar putea indica și alte fapte de corupție.
O fii plin de falsuri și trafic de terenuri către samsarii din Gașca primarului, în paguba foștilor proprietari adevărați
Omul e curat ca izvorul de munte…. Ziariști frustrați și instigator ce sunteti…
Întrebarea doar se pune, ce drac le-a trebuit ATITIA ANI, ca să descopere o măgărie în aceasta Primărie putredă nu de ieri…
Dar pe familia Simuons cand o anchetati sau la aia nu aveti acces????DNA=coruptie si spaga.Ori toti ori subteti sclavi