„Descoperă patrimoniul Timișoarei în pași de dans”, la ultimul spectacol. Când este...

„Descoperă patrimoniul Timișoarei în pași de dans”, la ultimul spectacol. Când este programat

0
DISTRIBUIȚI

Spectacolul „Cartierul Cetate – O lume în oglindă”, ultimul din seria celor patru din cadrul proiectului „Spotlighting Timisoara’s Heritage trough Dance” se va desfășura în 31 octombrie, de la ora 19:00, la Vicariatul Ortodox Sârb, și va avea în centrul său tot un personaj feminin, la fel ca cele anterioare. Proiectul și-a propus să readucă în actualitate povești de viață ale unor personaje reprezentative ale orașului și să pună în evidență patrimoniul cartierelor istorice.

„Descoperă patrimoniul Timișoarei în pași de dans”, proiect al Asociației Club de Dans Sportiv Magnum, realizat în colaborare cu Universitatea Politehnica din Timișoara și Muzeul Național al Banatului, este inspirat din proiectul „Spotlight Heritage Timisoara / Patrimoniul sub reflectoare Timișoara”, parte a Programului Cultural Timișoara Capitală Culturală Europeană 2023.

În centrul acestui ultim spectacol se va afla tot un personaj feminin, timișoreanca Mariana Șora, prima soție a lui Mihai Șora, la rândul lui timișorean la origine. Mariana, fiica lui Rudolf și a Elisabetei Klein, s-a născut în 1917 la Budapesta, unde părinții ei, originari din Timișoara, se refugiaseră în timpul războiului, dar și-a petrecut apoi copilăria și adolescența într-o casă cu patru etaje din Cetate, aflată nu departe de Piața Unirii. Primele limbi învățate au fost maghiara și germana, iar limba română avea să o învețe o dată cu începerea claselor primare. A urmat liceul la Timișoara și apoi  a absolvit Universitatea din București în 1938, cu două licențe, una în filosofie și alta în filologie, iar în 1939 s-a căsătorit cu Mihai Șora, pe care îl cunoștea din liceu.


De-a lungul vieții a fost scriitoare, traducătoare, eseist și critic literar și s-a stins din viață în 2011, la München .

Interviul în care Mariana Șora își spune povestea legată de oraș a fost făcut de Smaranda Vultur, la Băile Herculane, în 2001 și face parte din arhiva „A Treia Europă”. Aceasta va fi completată prin utilizarea tehnologiei digitale și a elementelor de realitate, elemente realizate de echipa proiectului “Spotlight Heritage Timișoara”, de la Universitatea Politehnica Timișoara. Biletele sunt gratuite, dar, pentru că locurile sunt limitate, intenția de participare trebuie anunțată completând formularul https://form.123formbuilder.com/6259279/form.

31 octombrie va fi și ultima zi în care mai poate fi descoperită expoziția stradală Spotlight Heritage Timișoara din Cetate, panourile informative aflându-se în 18 puncte emblematice ale cartierului. Acestea oferă informații atât despre istoria și arhitectura clădirilor și a monumentelor, cât și despre poveștile și personajele care și-au lăsat amprenta asupra Timișoarei de altădată. Locurile în care se află panourile pot fi găsite atât pe aplicația mobilă Spotlight Timișoara, disponibilă pentru Android și iOS, cât și pe site-ul https://spotlight-timisoara.eu/cartier-cetate/, la secțiunea „Repere”. Mai mult, în fața unui reper, poate fi deschisă aplicația Spotlight Timișoara, iar funcția de realitate augmentată #AR va recunoaște clădirea și va oferi informații despre acesta, în momentul în care camera telefonului este îndreptată spre clădire, putând fi văzută vechea fațadă a clădirii, suprapusă peste cea actuală.

Acest ultim spectacol, din seria celor patru pe care acest proiect cultural și le-a propus, marchează încheierea evenimentelor desfășurate în cadrul proiectului „Spotlighting Timisoara’s Heritage through Dance/Descoperă patrimoniul Timișoarei în pas de dans”. Acesta va continua și în anul următor, prin evenimente dedicate programului cultural Timișoara Capitală Culturală Europeană 2023, care vor da posibilitatea localnicilor și turiștilor să vadă, să audă, și să admire orașul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.