Se ascute lupta pentru candidatura liberală la funcția de primar al Timișoarei....

Se ascute lupta pentru candidatura liberală la funcția de primar al Timișoarei. A apărut un nou candidat

2
DISTRIBUIȚI

După actualul viceprimar Cosmin Tabără, un alt membru al PNL Timiș și-a anunțat înscrierea în cursa internă pentru desemnarea reprezentatului partidului în cursa pentru Primăria Timișoara. Este vorba de Sorin Supuran,

„Miercuri mi-am înregistrat oficial candidatura în competiția internă pentru Primăria Timișoara. Consider că este un moment potrivit să reintru în viața politică. Nu am părăsit niciodată partidul, am fost implicat în mai multe campanii, dar acum cred că e momentul să mă implic și mai mult. Voi avea un comitet de sprijin. Este o competiție internă și pot să vă spun că eu cu Cosmin Tabără am o relație foarte bună, suntem prieteni”, a declarat Sorin Supuran.

Sorin Supuran este membru PNL din 1991.


Din 2004 a fost vicepreşedinte PNL Timiş; s-a autosuspendat în 6 iulie 2018. A fost viceprimar al localităţii Biled, din judeţul Timiş, între 1996-2000 şi, ulterior, primar tot acolo (2000 – 2004, 2004 – 2005). Între 2007 și 2014 a fost consilier judeţean în Timiş. De asemenea, a condus ARR între 2007 – 2009 şi 2012 – 2014. A fost şeful Agenţiei ARR Timiş, funcţie din care s-a autosuspendat în februarie 2018.

Supuran a fost pentru un timp director al STPT în administrația Robu, funcție din care a fost demis cu scnadal.

În moțiunea prezentată colegilor pentru a-și susține candidatura, Sorin Supuran scoate în evidență cei „peste 32 de ani de politică liberală, bazată în totalitatea sa pe valorile liberale și neatârnată de interese ori relații personale, la care se adaugă acumulările și experiențele din viața profesională”. Programul său politic pentru Primăria Timișoara este centrat pe „implicarea cetățenilor și transparența decizională reală” și pe aspectul economic și ideea că „doar prin noi înșine putem genera dezvoltare și bunăstare”.

2 COMENTARII

Dă-i un răspuns lui Gigi Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.