Final de concurs pentru postul de director al Filarmonicii „Banatul”, după doi...

Final de concurs pentru postul de director al Filarmonicii „Banatul”, după doi ani de interimat

2
DISTRIBUIȚI

După aproape doi ani de conducere interimară marcată de mai multe procese, concursul de proiecte de management organizat de municipalitate pentru numirea unui director la filarmonica timișoreană a luat sfârșit, Ovidiu Florian Andriș, fiind declarat câștigător al concursului.

Acesta a fost lansat în luna noiembrie a anului trecut, iar funcția a fost disputată de doi candidați – instrumentistul percuționist Ovidiu Florian Andriș, cel care a asigurat interimatul conducerii instituției, și Radu Popa, dirijor al filarmonicii.

Desfășurarea concursului nu a fost lipsită de tensiuni.


Candidatura lui Radu Popa a fost inițial respinsă la selecția dosarelor, pe motiv că nu a prezentat actele de studii în original și nu îndeplinea condițiile prevăzute de regulament, diplomele sale de studii și experiența managerială nefiind luate în considerare. Contestația sa a fost admisă, Radu Popa a prezentat diplomele de studii în original, dar a solicitat totodată instanței anularea unor acte care privesc  organizarea concursului.

După prima etapă a concursului, care consta în prezentarea proiectului de management, Ovidiu Florian Andriș a obținut nota 9,76 iar Radu Popa 7,08, ambii candidați fiind admiși la de-a doua etapă a concursului, cea a interviului, programată pentru data de 27 ianuarie. Andriș a reușit să obțină nota 9,86, media finală a acestuia fiind 9,81,  în timp ce rezultatul final al contracandidatului său a fost media 6,89 după ce fusese notat cu nota 6,71 la interviu.

Secretariatul comisiei de concurs a anunțat ieri că a fost respinsă contestația lui Radu Popa, astfel încât Ovidiu Florian Andriș va fi noul director al filarmonicii. Dacă Radu Popa va avea câștig de cauză în instanță, la conducerea filarmonicii se va reinstitui provizoratul și primăria va fi obligată să organizeze un nou concurs.

2 COMENTARII

  1. Timisoara 2023 : nu esti membru de partid la USR sau nu faci pe sluga in fata lor, esti dat imediat afara. Dictatura USR de inspiratie comunist-leninista trebuie sa incete. Sunteti prea pe fata cu discrimarile pe criterii exclusiv politice.

Dă-i un răspuns lui Ionuț Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.