Srgian Luchin, numit „principal” în Timiş după despărţirea de Poli Timişoara. Va...

Srgian Luchin, numit „principal” în Timiş după despărţirea de Poli Timişoara. Va fi ajutat de un reputat tehnician

0
DISTRIBUIȚI
Foto: Timisul Sag / Facebook

Lovitură de imagine pentru un club din Liga 4 Timiş. CS Timişul Şag l-a „acaparat” pe fostul internaţional Srgian Luchin pentru postul de antrenor principal. Nu e singura numire-surpriză a echipei de la sud de Timişoara. Un alt vestic cu un C.V. la nivel superior, Ciprian Urican, a fost numit consilier tehnic.

Anunţul a fost făcut de Flavius Roşu, primarul Şagului şi totodată fost arbitru de fotbal. Şagul, care se bucură de facilităţi la micuţa arenă din localitate superioare Timişoarei la acest moment, în ceea ce priveşte vestiarele de exemplu, şi care a organizat în octombrie 2022 un amical internaţional U18, investeşte şi în clubul local. Timişul nu mai poate câştiga campionatul în acest an, fiind doar pe locul 5, la mare distanţă de liderul din Lugoj, dar are nume interesante în lot, precum Tavi Drăghici sau Adrian Ungureanu.


Şagul a fost condus de managerul Adrian Ianoşev (foto, dreapta), al cărui nume se „confundă” cu Timişul.

„Astfel, consolidam tradiția noastră in sport prin aducerea la echipa SC Timișul Șag a două personalități sportive. Noul nostru Antrenor principal, Srdjan Luchin, fost jucator de top al unor echipe fanion ale României si Banatului ( Steaua, Dinamo, CFR Cluj si Poli Timisoara, etc) si 11 selecții in Nationala de Fotbal a României, se alătura eforturilor noastre pentru a construi un club cu care sa ne mândrim si care sa devină un reper pentru tinerii ce doresc să faca performanta sportivă. Alături de noi, in postura de Consilier Tehnic, vine si domnul Ciprian Urican, om cu o vastă experiență de-a lungul carierei profesioniste de peste 20 de ani. Antrenor Licenta PRO UEFA, a studiat modul de operare al unor cluburi profesioniste de top cum sunt Ajax Amsterdam și FC Barcelona, transpunând-le practic în antrenamentele și activitatea cluburilor la care a activat la toate nivelele: de la copii și juniori până la seniori profesioniști”, a anunţat Roşu.

Srgian Luchin (37 ani) s-a despărţit în această primăvară de Poli, din postura de antrenor secund, după ce alb-violeţii l-au numit antrenor principal interimar pe Paul Codrea în locul lui Octavian Benga, care la rândul său mai activează acum în cadrul Centrului de copii şi juniori de la CS Giroc. Luchin nu a plecat în cele mai bune auspicii de la alb-violeţi, fostul fundaş acuzând într-un interviu din săptămânalul „Fotbal vest” inclusiv condiţiile de pregătire de la echipă. Ciprian Urican (56 ani), fost antrenor inclusiv la Ripensia în anii mai recenţi, s-a dedicat în ultimul timp părţii teoretice a Sportului Rege, susţinând cursuri speciale în acest sens şi a scris mai multe cărţi în domeniu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.