„Căsuța piticilor”, un festival dedicat copiilor, la Timișoara

„Căsuța piticilor”, un festival dedicat copiilor, la Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

Îndrăgitul festival cultural pentru copii „Căsuța piticilor”, organizat de Institutul Francez din Timișoara, a ajuns la cea de-a XII-a ediție, și se va desfășura la sfârșitul acestei săptămâni, în zilele de 13 și 14 mai, pentru piticii mai mici și mai mari, cu vârste cuprinse între șase luni și 14 ani.

Cele două zile vor cuprinde evenimente culturale și artistice inedite, din care nu vor lipsi spectacolele de operă pentru copii, teatru de păpuși, teatru muzical, ateliere de magie și jonglerie, ateliere muzicale și de lectură, ateliere de artă, știință și robotică, jocuri și ateliere pentru bebeluși și copii mici, dans și vânătoare de comori și multe alte activități captivante, pline de veselie.

„Căsuța piticilor”, al cărei generic din acest an este „Magie și Muzică”, va avea drept cap de afiș compania franceză „Vibration Visuelle”, care va prezenta „ViVi”,  un inedit spectacol de magie și jonglerie, pe ritmuri de didgeroo, kalimba, balafon și beatbox, combinate cu jonglerie, magie și efecte vizuale menite să-i vrăjească atât pe cei mici cât și pe cei mai mari.

Accesul la festival se face pe bază de bilet, care poate fi cumpărat de pe Eventbook.


Abonații Cardului CulturaPlus (pe numele copilului) beneficiază de tarif redus iar însoțitorii (un însoțitor gratuit pentru un copil) și copiii sub un an beneficiază de intrare gratuită. Programul complet al festivalului poate fi consultat pe institutfrancais.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.