p>
La Palatul Ștefania din Piața Romanilor va avea loc astăzi, 5 decembrie, de la ora 16:00, vernisajul expoziției „This is not my Youthopia”, care încheie proiectul Post-Digital Intersections, derulat de asociația culturală Marginal la Timișoara în perioada iunie – decembrie 2023. Proiectul și-a propus să valorifice intersecția dintre artă, știință și tehnologie, ca o provocare și un punct de pornire și de inspirație pentru o tânără generație de artiști, care să ofere o nouă viziune asupra lumii.
Expoziția reunește lucrările a șase tineri timișoreni, ale căror proiecte au pornit de la tema Youthopia, bazată pe un concept post-digital. Aceștia sunt Alexandra Costea, Anca Șișu, Andreea Ioniță, Dorian Boloca, Ioana Bartha și Sorin Valea iar curatorii care le-au fost alături din cadrul Centrului de Excelență în Studiul Imaginii din București sunt Alexandra Buiga, Andra Merfu, Eliza Pătrașcu, Iulia Kycyku, Mihai Milea și Miruna Barcan. „Deși lansat ca o provocare liberă pentru a-și imagina un viitor așa cum și-l doresc, tinerii din cadrul programului ne-au surprins prin lucrările care vorbesc, mai degrabă, despre lumea care ne înconjoară și, mai ales, despre pierdere, în diferite forme – de la dispariția locurilor care îi înconjoară – casele copilăriei, magazinele de cartier sau chiar mediul natural – până la pierderea oamenilor care le sunt dragi sau chiar a propriei identități în contextul lumii digitale care acaparează tot mai mult din viețile noastre”, este de părere Andrei Tudose, cel care a curatoriat întregul program.
Expoziția, care va avea și tururi ghidate, va putea fi vizitată până pe 15 decembrie, între orele 15:00 și 20:00, cu excepția zilei de 11 decembrie, iar accesul publicului este liber. Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023”.