Au fost anunțate datele în care frontiera dintre România și Serbia va...

Au fost anunțate datele în care frontiera dintre România și Serbia va fi deschisă pe pista de biciclete de pe malul Begăi

0
DISTRIBUIȚI

În anii trecuți, inițiativa administrației județene de a facilita plimbările cu bicicleta peste graniță, în Serbia, de-a lungul canalului Bega, prin deschiderea unui punct de control la frontieră, s-a bucurat de succes, așa încât administrația județeană a solicitat Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră ca și în acest an să funcționeze un astfel de punct la frontiera româno-sârbă, lângă pista de biciclete care leagă Timișoara de Zdrenjanin.


Acesta ar urma să fie deschis în ultimul sfârșit de săptămână al fiecărei luni, între orele 8:00 și 20:00, din luna martie până în octombrie, iar în luna iunie, când se sărbătorește Ziua Mondială a Ciclismului, și în luna septembrie, cu ocazia Zilei Mondiale a Mobilității, frontiera să fie deschisă la sfârșitul a două săptămâni.

Deocamdată, s-au obținut aprobările pentru lunile martie și aprilie, respectiv în 30-31 martie și 27-28 aprilie. Consiliul Județean Timiș continuă totodată demersurile pentru deschiderea frontierei pe apă, astfel încât traseul să poată fi străbătut și de ambarcațiunile care circulă pe canalul Bega, iar arealul acestuia să fie promovat ca destinație verde, recunoscută internațional, care să fie deschisă turiștilor.

De partea cealaltă, sârbii au anunțat deja toate datele la care punctul temporar de trecere a frontierei de pe malul Begăi va fi deschis în acest an: 30 și 31 martie, 27 și 28 aprilie, 25 și 26 mai, 3 și 4 iunie, 29 și 30 iunie, 27 și 28 iulie, 24 și 25 august, 21 și 22 septembrie, 28 și 29 septembrie, respectiv 26 și 27 octombrie

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.