Timişoara Saracens nu se află deloc într-un moment bun. Fosta campioană a suferit a treia înfrângere stagională în actuala ediţie a SuperLigii iar echipa care i-a venit de hac e Universitatea Cluj.
Gazdele din Ardeal au făcut un meci mare şi s-au impus cu 27-19, înregistrând prima victorie în faţa bănăţenilor în actualul format al campionatului.
Gazdele au condus cu 6-0 după ce au transformat două lovituri de pedapsă. Totuşi, la pauză favorita era în avantaj deoarece Dănuț Jipa și Luke Samoa au culcat câte o dată balonul în terenul de ţintă advers, Samoa a transformat doar primul eseu dar timişorenii aveau 12-6.
La reluare U Cluj a reuşit nu mai puţin de trei eseuri, toate netransformate, suficient însă pentru a înclina balanţa în mod neaşteptat. Singura replică a „sarazinilor” a venit prin eseul lui Simionescu, transformat de acelaşi Samoa.
În urma acestui rezultat Timişoara Saracens rămâne pe locul 3 în SuperLigă, cu 22 de puncte, în spatele rivalelor Baia Mare şi Steaua. Joi, 24 octombrie (ora 12.00), bănăţenii aşteaptă vizita lui Dinamo, doar a 6-a clasată.
Timişoara Saracens: Taupaki, Căpăţînă (cpt.), Halalilo, Popârlan, Mureşan, Tătăruş, Lazăr, Strătilă, Rupanu, Hinckley, Simionescu, Popa, Maliepo, Shennan, Samoa. Rezerve: Rădoi, Fonoifua, Aranda, Sabău, Morrison, Samkharadze, Jipa, Zaharia. Antrenor: Sosene Anesi.