„Revolta”, primul spectacol de balet inspirat după evenimentele din 1989, la Timișoara....

„Revolta”, primul spectacol de balet inspirat după evenimentele din 1989, la Timișoara. Când are loc

0
DISTRIBUIȚI

Eveniment inedit pe scena Operei Naționale Române din Timișoara. Reprezentanții Primăriei Timișoara anunță că, la 30 de ani de la Revoluția Română, Regal de Balet vine în capitala Banatului cu o reprezentație specială a primului spectacol de balet inspirat după evenimentele din 1989, numit „Revolta”.

Spectacolul în două acte este semnat de coregrafii Vanda Ștefănescu și Gigi Căciuleanu, și îi are printre protagoniști pe actorii Maia Morgenstern și Ion Caramitru.

Apa caldă, căldura și curentul electric raționalizate, cartela de pâine, programul TV de 2 ore, imposibilitatea de a călători – acestea au fost câteva din realitățile României de acum 30 de ani.


Pentru prima dată, trăirile și luptele interioare ale românilor au fost transpuse în pași de dans, în primul spectacol de balet neoclasic și contemporan – „Revolta”, a informat Primăria Timișoara.

După București, spectacolul „Revolta” ajunge la Timișoara, într-o singură reprezentație, pe 16 decembrie 2019, începând cu ora 19.30, pe scena Operei Naționale Române din Timișoara. Publicul spectator va asista la o altfel de oră de istorie, care va pune față în față trecutul și prezentul României.

„Eram foarte mică în momentul Revoluției Române. Unii dintre dansatorii de pe scenă nici nu au fost născuți atunci. De aceea, am construit povestea revoltei cu ajutorul imaginarului, din spusele părinților și a persoanelor care au trăit acele vremuri. Spectacolul „Revolta” e și un omagiu adus de tinerii de azi tinerilor care au făcut parte din „generația în blugi” și au luptat pentru libertate și democrație”, a spus coregrafa Vanda Ștefănescu, care a semnat prima parte a spectacolului de balet.

Biletele pentru spectacolul „Revolta” sunt deja în vânzare pe www.iabilet.ro și la casa de bilete a Operei Naționale Române din Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.